Blond Hair

Cele mai bune produse anti-ciufulire

Schimbările climatice au adus în ultimul an o umezeală ieșită din comun. Aceasta și o cuticulă mai degradată duce la umflarea, ciufulirea părului, care nu ne prea place niciuneia dintre noi. Dacă părul e și degradat, acest ”frizziness” este cât se poate de deranjant. Se pare că atunci când cuticula ”nu se închide bine” intră umezeala mai tare decât atunci când firul e sănătos, cu cuticula inchisă. Cât am avut părul super sănătos, nu mi-am bătut capul. Atât părul meu cât și extensiile erau tratate bine, cu Olaplex și nu le agresam termic.

Cum am ajuns la păr mai degradat? Simplu, acum vreun an m-am lăsat vrăjită de întinsul cu placa GHD și, pentru că firul rezista, am folosit-o mai des decât în ultimii 10 ani. În doar 2 luni am distrus ce-am construit în vreo 6 ani cu Olaplex și rutina de atunci.

De un an nu mai folosesc placă și foarte rar ondulator, îmi întind părul din perie – atât cât mă pricep și tratez intensiv cu produsele mele speciale, plus altele noi, antifrizz, de care vă vorbesc în cele de urmează.

Cum combat ciufulirea

În primul rând tratez problema: nu mai folosesc căldură excesivă pe fir, îl tratez, folosesc măștile și produsele de reparare, hidratare etc. Un păr bine hidratat nu atrage atâta umezeală. În al doilea rând, folosesc produsele ”anti frizz” sau ”no frizz”. Am încercat câteva, am și dat rateuri, dar am rămas la două pe care le consider cele mai bune: spray-ul Frizz Shield de la Moroccanoil și Olaplex No 6.

Produs leave in: Frizz Shield de la Moroccanoil

Este un serum spray (pulverizator) fără clătire, care se aplică ca ultim pas și este activat de căldură. Adică de uscător. Din păcate nu am găsit un produs care să poată fi reaplicat pe părul uscat, dar acesta face o treabă destul de bună și așa. Inițial am luat flaconul mic, de test, mi-a plăcut, apoi am tot recumpărat flaconul mare de 160 ml. Câteva detalii bine de știut, adaptate de pe xpertbeauty:

Tehnologia inovatoare HydroResist, care înfășoară firele de păr într-un voal cu rol de tratament hidrofob care respinge umiditatea și alți factori agresivi de mediu pentru un păr perfect neted, pentru o durată îndelungată.
Tehnologia patentată HydroResist activată prin căldura uscătorului permite combaterea ciufulirii la 360° în doar trei pași simpli.

Coafat: Reacția de reticulare activată prin căldură învăluie strâns cuticula, netezind instantaneu fibra părului și ajutând la stabilirea legăturilor pentru un aspect final fără ciufulire.
Îngrijire: Ingredientele de înaltă performanță acoperă fibra părului, oferind îngrijire optimă pentru a ajuta la întărirea și îmbunătățirea manevrabilității părului rezistent la ciufulire.
Protecție: Scutul hidrofob ulltra-durabil acționează ca un voal pentru a respinge umiditatea și pentru a ajuta la protejarea împotriva factorilor externi agresivi din mediu, a sensibilizării și a altor factori externi.

Ingrediente cheie:
Uei de argan – Extrem de bogată în tocoferoli (vitamina E), grăsimi esențiale, acizi esențiali și antioxidanți, acest ulei natural ajută la hrănire, îmbunătățește manevrabilitatea și reduce ciufulirea.

Extract de jackfruit – Extractul de fructe Jackfruit ecologic hidratează părul pentru o rezistență sporită la încrețiri, în timp ce înfășoară firele pentru a ajuta la protejarea împotriva deteriorării. Acest extract sustenabil este reciclat din deșeuri de jackfruit aruncate, necomestibile.

Peptide amaranth – Când produsul este activat de căldură, inovatoarea tehnologie HydroResist:
învăluie instantaneu șuvițele pentru a acționa ca un scut protector, oferind beneficii de stilizare imediate;
oferă finisare netedă; creează scut ultra-durabil pentru protecție pe termen lung împotriva umidității, factorilor de mediu și căldurii termice; peptidele de amarant, extractul de fruct de jackfruit și ingredientul principal al Moroccanoil, uleiul de argan, îngrijesc șuvițele de la interior spre exterior. Peptidele naturale unice pătrund în păr pentru rezultate ușoare, dar puternice. Ajută la prevenirea deteriorării, îmbunătățește manevrabilitatea și reduce frecarea pentru un păr neted și plin de vitalitate.

Produs leave in: Olaplex No 6

Olaplex No 6 este o cremă de coafat cu pompiță de această, dată, nu cu pulverizator. Se adresează părului fragil, cu vârfurile despicatem indisciplinat. Scrie că oferă definire și textură, hidratare, strălucire și finețe, netezirea părului, regenerare. Este tot pe sistem leave in, însă nu necesită activare termică și poate fi aplicată și pe părul uscat, însă eu n-am încercat pe părul uscat. Îmi place foarte mult structura pe care o dă părului, are și efect no frizz, îmi place să îl combin însă cu ceva ulei tratament de păr, chiar să îl amestec cu uleiul de păr. Nu mi se pare că îngreunează această combinație părul meu, dar firul meu e gros și des, poate pentru un fir subțire ar fi prea mult această combinație.

Câteva despre Olaplex No 6, de la producător:

accelerează procesul uscării cu foehnul și protejează părul la temperaturi ridicate
definește și netezește părul în timpul uscării
reduce electrizarea și încrețirea părului
ajută la repararea structurii degradate a părului
hidratează și regenerează fibrele de păr deshidratate
lasă părul fin și lucios
nu împovărează părul, facilitând modelarea sa ulterioară
ideală pentru părul uscat, încărunțit, colorat sau tratat chimic
potrivită și pentru bărbați

Ingrediente:
dimaleat de bis-aminopropil diglicol – repară legăturile disulfidice deteriorate
nu conține ftalați, fosfați și sulfați
compoziție vegană

Spray-ul fixativ cu fixare medie HUMIDTY BLOCKER PLUS de la Joico

A fost revelația anului în combaterea ciufulirii de la umezeala ambientală. Partea grozavă este că odată fixate buclele sau coafura cu el, nu mai intră nicio umiditate, chiar dacă plouă sau ninge. Partea mai puțin grozavă e că nu ai la ce să îl folosești pe părul întins, necoafat. Deci avem o limitare. Haide să citim câteva detalii despre el:
Joico Humidity Blocker Plus este fixativ cu rol de protecție și eliminare a gradului de umiditate care poate fi absorbită de păr și funcționează neobosit. Joico Humidity Blocker Plus creează un scut invizibil de protecție și strălucire timp de 24 de ore împotriva încrețirii, frizării și oferă protecție statică întreaga zi.
Scutul protector este real, amplificat de ingrediente care creează strălucire, mișcare, revitalizare și finisare, precum și protecție împotriva umidității și poluării – toate în același timp reducând staticitatea!

Beneficii:
Nivel de fixare 3; produs all-in-one anti-electrizare, ce oferă strălucire, fixare și protecție împotriva umezelii; protecție la umiditate 24 de ore; reducerea instantanee a electrizării; elimină încărcarea statică; redă strălucirea; protecție termică până la 232°C; protejează împotriva poluării; fără parabeni; fără sulfați.
Ingrediente active:
Scutul este real și este îmbogățit cu ingrediente care împiedică umiditatea să pătrundă în păr. Acesta creează strălucire, mișcare, revitalizare și aspect disciplinat. Copolimer flexibil, conceput special pentru a produce un aspect neted, oferind o fixare excelentă, fără a depune reziduuri lipicioase sau rigide.
Ulei din semințe de Moringa, o sursă bogată de antioxidanți, vitaminele A și E, zinc și siliciu (ingrediente cheie pentru a crea un păr sănătos, puternic și rezistent la deteriorare), ajută la sporirea strălucirii și catifelare.

Confirm, este un produs absolut minunat și aș putea spune că nu doar 24 h, ci cât timp îți țin buclele și nu mă spăl pe păr, atât ține și el, dar se poate și reaplica.

După cum se observă din pozele de produs, nu sunt prea bună păstrătoare de capace, așa că mai tot timpul veți vedea la mine produse… fără capac. Nu știu cum reușesc să mă scap de ele…

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)