După cea de a unsprezecea ediție, Jazz in the Park nu mai e doar festivalul amatorilor de jazz, ci a reușit, prin atmosfera primitoare și diversitatea artiștilor, să fie un formator, cultivând gusturile unui public tot mai larg, fără să se abată de la esența sa. Astfel că, dacă ”unora le place jazz-ul”, celorlalți poate că nu știau că le place jazz-ul – fie în forma lui pură, fie în varianta experimentală sau genuri amestecate.
Prima zi a fost mai scurtă pentru mine. Am ajuns în festival la momentul lui Kynga Glyk, unde publicul o acompania așezat relaxat sub adierea caldă a serii de vară. Era o imagine superbă garnisită cu sute de voci adunate în cor. Concertul celor de la Postmodern Jukebox a fost cel mai așteptat, cu un show incendiar în ciuda averselor de ploaie neașteptate (neanunțate pe prognoza meteo). O colecție de piese cover cunoscute adaptate pe still jazz și îmbrăcate în American pin-up vibe au ținut publicul peste programul prevăzut, chiar dacă nu mai puteai să te așezi din cauză că era totul ud, nimeni nu s-a speriat nici de ploaie, nici de durerile de picioare. Trupa a adunat peste 5000 de fani.
Jazz in the Park este singurul festival din România în care poți experimenta conectarea prin muzică la diferite niveluri. Au fost ateliere de tobe – baterie, în zona BRD și tobe afro în zona Hell Ice Coffee. Ziua doi am petrecut-o aproape integral în festival, iar lecția de tobe africane susținută de Lucian de la School of Drums and Hearts a fost în același timp o lecție de deconectare de rutina de zi cu zi, de conectare cu sine și cu ceilalți, chiar persoane necunoscute. M-am simțit prezentă și conectată și am putut să înțeleg mai profund ceea ce au spus membri Cymande, în cadrul întâlnirii ”pe prispă”, de faptul că live-ul le permite să se exprime mai mult, fără restricția de timp a înregistrărilor și să interacționeze cu publicul. Live-ul se trăiește altfel, iar Cymande au fost dovada clară că ”aici și acum” n-are nicio legătură că audițiile online.
Cymande au fost vedeta zilei doi, o trupă britanică care a cunoscut succesul în anii 70 și care s-a reunit după o pauză de 40 de ani care se intenționa a nu fi atât de lungă. Au fost reper pentru multe genuri muzicale, în stilul lor predominând funk & soul. Cymande au fost electrizanți. Mobilizanți. Publicul a fost foarte interactiv cânta după cum i se cerea și bâțâia întruna. Sunetul celor de la Cymande e de o complexitate incredibilă, dată de instrumente cum sunt bateria și tobele africane, trompetă, saxofon, chitară și clape, care nu mi-am putut imagina că pot să sune bine împreună, doar sub măiestria unor mari cântăreți. Cymande au fost captivanți, mi-au plăcut bucățile de solo acordate fiecărui instrument în parte, din care recunosc că mi-au plăcut bateria – un solo demențial, și tobele africane – pentru care intrasem deja în vibe de mai devreme. Ce-i interesant, neprogramat. Pur și simplu, s-au legat. A fost să fie ziua tobelor afro și a experimentării la diferite niveluri. În ziua doi l-am descoperit și pe Manu Katche, care și-a promovat cel mai recent album – The Scope. Manu Katche e un celebru toboșar din Franța care a cântat alături de Peter Gabriel, Sting și Jan Garbarek. Stilul lui combină jazzul cu rock-ul cu alte elemente și a fost acompaniat de vocea captivantă și plină de profunzime a Isadorei de Boosere. A fost un ”cine se aude așa mortal de pe Backard Stage?” și am fugit într-acolo. Spre deosebire de alte trupe, a căror experiență live e mult superioară înregistrărilor, Manu Katche sună hipnotizant atât live, cât și în căști, în confortul casei tale. Te invit să audiezi albumul când ai un moment de liniște, m-aș bucura să contribui la descoperirile tale muzicale. O piesă superbă cu Isadora e Let love rule. Audiție plăcută:
Peste 7500 persoane au trecut pragul festivalului în ziua a doua.
Au fost multe activități în festival, cum ar fi atelierele de chai matcha susținute de cei de la ceainăria Demers Cluj, atelier de pizza, atelier în care îți puteai finisa și inscriptiona propriul tocător. În premieră, ai putut admira panorama de sus, dintr-un imens balon cu aer cald.
Ziua trei a fost scurtă pentru mine și pe zi, a fost motivul cel mai bun de a petrece duminica afară, în soarele de 1 septembrie, într-o atmosferă plăcută și relaxantă. Am mâncat o plăcintă Stan & Bran, am ascultat muzică de pe bean, ne-am hidratat corespunzător 😀 cu apă, desigur și ne-am încărcat pentru o nouă săptămână, cărând după noi, în spate, vara.
Jazz in the Park e un festival de început de vară, nu o nostalgie de final de vară, așa că la anul se va muta la început, în 6-8 iunie. Îți poți lua bilet de aici.
