Sunt vreo 20 de ani de când am pus mâna prima oară pe Shogun și l-am lăsat pe primul ”barbar” englez să fie fiert de viu de către japonezi și pe Blackthrone sub chepengul acela înecat în miros de vomă și urină. Ei bine, l-am scos recent de acolo, sper că nu s-a supărat prea tare. 

Pur și simplu, la 20 de ani când am pus mâna pe roman, n-a fost momentul. Mai era și în două volume groase. Pe vremea aia îmi plăceau chestiile mai romanticoase, și cam asemănătoare – Enigma Otiliei era soră cu Adela lui Ibrăileanu și nebuna de Doamna Bovary a lui Flaubert soră geamănă cu nebuna la 30 de ani a lui Balzac.

În lumina noului serial, Shogun, am decis ca, înainte să îmi irosesc din viață uitându-mă la producția altora, să citesc întâi romanele, să pot să compar pertinent. Și uite așa am ajuns la volumul doi din Shogun, și am de gând să continui cu Tai-Pan și Nobila Casa.

În timp ce mie mi-e rușine că citesc Shogun la 39 de ani, alții emit fără niciun pic de rușine că ei nu citesc. Cărți. Niciodată. Am ajuns vremuri în care să admiți așa ceva e noul normal, niște vremuri în care anomaliile setează regula și firescul este sugrumat. Efectiv înghiți în sec când conversația cu persoana din fața ta s-a blocat pentru că tu jenat de nonșalanța afirmației celuilalt și încerci să nu devii condescendent, deoarece omul din fața ta e chiar o persoana de treabă și inteligentă, în felul său. Mă uit în jur, și mă întreb unde suntem. Lângă cine trăim și cum dracu’ am ajuns aici. 

Epilog. Între timp am terminat și volumul II din Shogun și vreau să vă spun că sunt foarte dezamăgită 🙂 . Aveam alte ”filme” în cap legat de final, dar, ce să faci, m-am uitat tot la filme holywodiene cu final fericit când eram mică. Noroc cu TIFF-ul. Dar vă țin la curent cu Tai Pan, care poposește în biblioteca tot de atâția ani cât Shogunurile, noroc că gusturile și interesele se mai schimbă.