Play here first

O lună mare, grasă și rotundă luminează orele 12 noaptea într-o seară de vară călduță. N-am nevoie să deschid luminițele ambientale, face o lumină că aș putea citi la lumina lunii. Se aud greieri. Umbrele copacilor din curte se întind ca un covor virtual al cărui pattern se modifică încet, odată cu tranziția luminii. E o noapte ca orice altă noapte de vară cu lună plină, dar sentimentul nu e același cu cel de altă dată.

E un an ciudat, cu o presiune subconștientă pe care o resimte toată lumea. Fără primăvară adevărată, cu o vară ploioasă și rece, cu ”să mă duc sau să nu mă duc?” mereu în minte, rețineri în a face, merge, a trăi – pentru sănătatea ta și mai ales a celor din jur. Unii au ales să revină la o oarecare ”normalitate” și să-și vadă de concedii, dar adevărul e că ceea ce știam, nu mai există. Dar e greu de procesat. Acesta e noul ”normal”, și, până învățăm să coabităm astfel, presiunea asta mică, motonă, constantă și deranjantă va secera mai mult decât virusul în sine, prin alte manifestări cronice sau acute.

Ador vara, în special pentru nopțile calde, cu miliarde de stele la purtător, cu felinarul selenar dar n-o pot simți la fel. O simt altfel.