Am fost foarte entuziasmată atunci când am primit Garmin-ul. M-a făcut să fiu mai conștientă de cât de activă sunt, să las mașina și tocurile și să îmbrățișez un stil de viață și mai activ decât îl aveam. Pentru că, dacă analizezi obiectiv, întotdeauna este loc de mai bine, iar brățara m-a ajutat să fac acest lucru.
Acum sunt mai multe brățări accesibile ca preț care sunt la fel de bune ca Garmin, poate chiar mai bune. Am renunțat la Garmin pentru o Mi band deoarece nu îmi place lipsă lor de deschidere față de clientul ”mărunt” și piață din România. Nu există niciun fel de comunicare cu ei. Produsul este scump și design-ul e cam masculin. Cu Mi Band mă descurc la fel, dar ai varietate de culori și prețuri.
Nu există dubiu că brățările acestea biometrice sunt o măsură obiectivă de a crește activitatea fizică fiziologică. Îți măsoară puls, pași, calorii arse, poți selecta tipul de activitate pe care îl faci și îți ține evidența tuturor parametrilor. Asta este motivant. Totuși, am observat că de când port brățara biometrică mă uit la caloriile consumate, și dacă într-o zi am ars mai mult, îmi permit să fiu mai permisivă cu mâncarea și să mănânc mai mult. Iar ideea de deficit caloric fiziologic nu se mai materializează. Ba parcă și creierului îi e mai foame când vede acolo un monumental 2400 kcal (mult, pentru mine, care am un bazal crescut cu truda de la 1300 la 1500 și calorii active 100-300, in functie de cat fac). Când nu știi exact cât ai consumat în ziua aceea, te limitezi la a mânca exact cât ai nevoie, ca să nu mânânci inutil peste, doar ”pentru că poți”.
De când am brățara mănânc *mai mult*. Nu pentru că mi-e foame sau am nevoie, ci pentru că ”pot”. Și nu e cazul.
Menționez că asta e o constatare personală și simt că aici, brățara biometrică îmi face o defavoare settingului mental educat cu multă perseverență. Benenficiul este că m-a făcut ”mindful”, conștientă, cu privire la necesitatea de mișcare, așa că acum, și fără brățară fac la modul reflex mișcare, simt nevoia să fac. Mi-a intrat în ritmul de zi cu zi. De aceea aș renunța la brățară. Trăiesc overall mult mai conștient, fac activitate fizică la modul conștient și simt nevoia să o fac, dar nu simt nevoia să mai monitorizez orice.
Apoi mai este un aspect. Cred că brățările biometrice pot și vor fi în viitor un instrument guvernamental de control, dacă nu sunt deja, la modul experimental. Și ca orice măsura umană, acesta poate fi folosit în beneficiul populației (controlul eventualelor viitoare epidemii – stare de sănătate, temperatură, puls etc etc), dar mai mult în a servi în scopuri politice și economice, știți voi bine. Toate sunt cu dus și întors. Pentru moment, cred că sunt utile, o vreme, până mișcatul conștient intră într-o normalitate a individului, dar cred că se poate foarte bine și fără ele. Eu am slăbit în decurs de 2 ani și m-am menținut vreo 4 ani fără nicio brățară, doar de 3 ani ”suntem împreună”, și sunt pe cale să renunț la ea. Până la urmă, tu ești tot ce ai nevoie pentru tine însuți, doar să fii prezent în propria viață și ancorat în tine, să nu permiți distragerilor să te desprindă de tine, pentru că ele vor exista mereu, mai mari, mai mici, mai dese sau mai rare, și trebuie să ne învățăm să trăim cu ele, dar să ne tot punem ”pe hold” pe noi înșine între timp.
