La adăpost de știri și social media alarmante, viața se desfășoară în liniște. Într-un aer mai curat ca-n ultimii 15 ani, străbătut de ciripelile dezghețate de primăvară. Stăm pe acasă, lucrăm online, încercăm să ne adaptăm globului nostru de sticlă inopinat, prin care mai privim ce se întâmplă sau lăsăm pe alții să vadă pe stories ce mai facem noi, ce mai gândim și, mai ales, ce mai mâncăm, cu îngrijorările financiare aferente. Bine, poate nu chiar un glob, ci mai degrabă un bol de sticlă. Că încă putem să ne strecurăm afară, ”pentru strictul necesar”.
E un moment bun să îți dai seama cam cât de bine ești cu tine și cât de prezent ești în propria viață. În rest -avem diverse ancore de care ne agățăm și care ne ajută să ne restabilim starea de bine, când n-o găsim în noi (cam des).
S-au închis saloanele și cine știe cât vom sta cu rădăcinile nefăcute. Dar în bolul meu de sticlă e destul de colorat. Am redescoperit manichiura clasică de câțiva ani, după ce alți câțiva ani înainte am fost ostatica manichiurilor ”semi” și a unghiilor cu gel (cu orele, în scaun, tot la 3 săptămâni. Meh.). Drept să vă spun, mai mult ”al natur”, dar când am chef, chiar mă ocup de ele personal. Folosesc crema de cuticule și uleiul de cuticule Farmec și nu există culori mai potrivite și mai mișto pentru primăvara asta decât lacurile Farmec Ultrarezistent. Bărbații care citesc aceste rânduri pot da skip un paragraf, dar chiar trebuie să reamintesc de noile pensulițe late, ce fac aplicarea mult mai precisă, de culorile faine și de raportul grozav rezistență-preț. Pot să mă laud că am un lila Ultrarezistent pe unghii de 4 zile, cu tot cu șmotru. Sunt foarte faine și colecția de lacuri Gel Effect, dar Top Coat-ul Farmec chiar dă extraluciu și lacurilor Ultrarezistent. Vă recomand un ”nailkit de pandemie”: un produs de îngrijire din Tratament Expert pentru unghii (preferatul meu e peelingul cuticular), cel putin 2-3 lacuri colorate Ultrarezistent sau Gel Effect, topcoat-ul (musai), dizolvantul cu acetona mi se pare printre cele mai bune de pe piață. Prin curier, că, nah. În bolul vostru de sticlă cum e?