În ultima zi de Untold e ca după Crăciun: îți pare rău c-a trecut, dar mai rămâne Revelionul. Așa și aici: trec 3 zile spectaculoase, dar rămâne cea mai spectaculoasă – noaptea lui Armin. Doar că după ”untold fercit” nu mai urăm și  ”la mulți ani” – poate ar fi cazul 🙂

Ca o iubitoare de muzică rock, situată în zona intermediară dintre fanii consacrați și a acelora care ascultă mai multe genuri – vezi aici, e sigura dată din an în care ascult atâta techno-trance, într-un show spectaculos făcut de Dimitri Vegas&Like Mike sau Armin van Buuren, the king of trance. Nu pentru muzică neapărat, ci pentru show în sine, prezența și interacțiunea cu publicul. Atmosfera fabuloasă îți zbârlește părul pe mâini și îți trezește emoții ciudate.

My line-up

În prima zi am bifat The Chainsmokers pe main stage și The Motans la Forest Stage by BT. Mi-a plăcut atmosfera chill, aproape intimă de la Forest, cu multă lume angrenată în concert, și alte câteva zeci aerisite pe perne și iarbă. ”La multi ani, Denis” pare să fie urarea care l-a impresionat pe artistul The Motans, care a spus că a fost cea mai ”faină” urare din viața lui (oare? 🙂 ). Tot la Forest, Alexandrina a sunat picată din altă lume 🙂 la modul ”cel mai pozitiv” posibil.

The Prodigy – Our Generation

După ce au anunțat în prealabil că nu doresc foto-video, cei de la Prodigy s-au răzgândit cu 10 minute înainte de show. Zece minute alocate pozelor și videourilor în fața scenei, în care Keith Flint s-a zbenguit tot cu spatele către public și jurnaliști, după care s-o fi întors și el cu fața, doar că noi eram deja fiecare la locul lui, suficient de departe să nu îi mai facem foto/video-ul nedorit inițial. Oare și de filmarea oficială Untold o fi fugit? Lăsând la o parte faptul că am gonit cu hummus-ul în mână din zona food spre Press când am văzut ”schimbarea de planuri”, show-ul a fost unul incediar, și am savurat cu nesaț piesele mele preferate de la The Prodigy, cu tot valul emoțional pe care îl aduc Firestarter sau Smack my bitch up – vezi aici. Am ascultat pentru a doua oară live The Day is My Enemy și în premieră ultimul single Need some1, care sună încredibil de bine live, parcă mai captivant decât pe youtube. The Prodigy au mai fost pe scena Clujului în 2015, la Electric Castle. The Glitch Mob au fost la scena Alchemy by Absolut începând cu 23.30, dar nu i-am putut vedea, că s-au suprapus cu Prodigy.

Keith Flint – tot cu spatele:

ATB – the trance father

Poate nu chiar inițiatorul, dar cu siguranță primul cel mai vizibil trancer, începând cu anii 2000. ATB a mixat la scena RedBull, în față la casino, devenită neîncăpătoare pentru mulțimea adunată să se miște pe ritmul său. Fie a fost exagerat de multă lume la scena RedBull, fie decibelii n-au fost suficienți, publicul s-a împrăștiat destul de repede de acolo. Împărtășesc opinia multor persoane cu care am discutat că ATB merita să fie pe mainstage. Îmi amintesc sound-ul inedit cu care a venit când eram în perioada liceului, și m-am bâțâit cu nostalgie pe Ecstasy.

Paraziții vs. Black Eyed Peas

Cel mai mult îmi place când se suprapun artiștii pe care vreau să îi văd. Sunt de-a dreptul extaziată. O soluție e să fugi de la jumatea show-ului la altă scenă, însă, practic, din cauza aglomerației, ai avea nevoie de teleportare. În ultima zi de Untold erau mai multe de văzut decât am reușit, Andre Rizo de la 16.00 la scena Time by Ursus, Golan pe mainstage la 19 sau Black Eyed Peas, tot pe main, care au coincis cu Paraziții. Aici am făcut un compromis cu Bibi și am mers la Paraziții, care sună surprinzător de bine live, având în vedere că sunt hiphopări, apoi am prins doar ultimele două – și bune – piese de la Black Eyed Peas. Se pare că aceștia din urmă au făcut un show incediar, chiar și fără Fergie. Pe trance stage by Redbull a fost Chicane, iar la Galaxy Paul Kalkbrenner – la care nu am ajuns, că am mustit de oboseală pe main, la Fedde le Grand, în așteptarea lui Armin van Buuren. Pe Paul l-am descoperit la EC, acum vreo 2 ani, și mi-a plăcut atât de mult muzica lui chillout, încât mă bucur că a fost invitat și la Untold.

Armin van Buuren – mesia

Fedde le Grand s-a bucurat puțin de furnicăraia de pe Cluj Arena, care îl aștepta pe Armin van Buuren ca pe mesia. A fost momentul în care mi-a dat prin cap ”Dumnezeu să țină Arena să nu se răstoarne”. 🙂 Probabil că doar Dimitri Vegas & Like Mike (dj no. 1 în lume, din câte am fost informată) au mai adunat un asemenea public, cu o seară înainte de Armin. 80k de persoane au fost prezente la Dimtri Vegas și 90k la Armin (peste 355k persoane în toate cele 4 zile). Pentru prima oară la Dimitri, m-am trezit că bâțâi și eu pe ritmul acestora, și că mă prinde vraja.  Ascultându-i pe Dimitri, iar apoi, pe Armin, am ajuns la concluzia că în fiecare gen muzical îți trebuie mai mult decât niște scule bune ca să ajungi number one. Trebuie talent, carismă, chimie cu publicul și în niciun caz comparație cu alt gen muzical. These guys rock. Armin și-a depășit recordul de la Cluj mixând mai bine de 7 h. Pe la 5 a.m., o ropotă de ploaie caldă de vară a ”măturat” jumătate Cluj Arena pe coridoarele acoperite, dar furnicăraia s-a reîntors odată cu încetarea ploii. Armin s-a întins până pe la 9 dimineața, moment în care dormeam deja ca un bebeluș. Am răs la statusul de facebook al celor de la tvdece.ro: ”cât ține Untold? Răspuns: din 2 august, până când vrea Armin.” Cam așa. Aici aveți despre primul meu contact cu Armin.

Daydreaming by Kaufland

Dacă e să aleg între scene, cea la care m-am simțit cel mai confortabil a fost Daydreaming by Kaufland. Situată în păduricea Parcului Central, aproape de mainstage, cu setting colorat, perne imense și mereu ocupate, Daydreaming te imersa într-o visare cu ritmuri de Booha Bar. Asta a fost senzația pe care mi-a lăsat-o. Am închis ochii și am avut senzația că toată lumea din jur s-a scufundat în pământ și-am rămas singură la suprafață, doar eu cu muzica și ritmul pe care-l simțeam până în străfundul ființei. Așa că m-am întors într-o altă seară, când am prins o pernă liberă, și am călătorit pe mixuri, cu ochii închiși din nou.

Epilog

Am reușit să audiez remix-ul 7 nation army de la The White Stripes și Zombie de la The Cranberries la  toți dj-ii pe care i-am auzit, încă se dau lupte în mine între Dimitri Vegas și Armin legat de care variantă mi-a plăcut mai mult. RIP, Dolores, sunt convinsă că a fost în memoria ta. Cu cei de la White Strpies habar n-am ce a fost.