Entuziasmul cu care a început vara aceasta a pălit prea curând, aruncând în luna lui cuptor doar crâmpeie de soare, ca un foc mocnit, pe care de-a se stinge. N-a venit bronzul acela sănătos, și încă nu ne-am fabricat doza anuală de vitamina D3, pe care numai soarele ne-o poate aduce. Sperăm la un august mai fierbinte, înainte să intrăm din nou în hruba întunecoasă și lungă a sezonului rece. Pare că vara tot trebuie să sosească…
Și pentru că se lasă așteptată, puțină culoare fără arsuri și fără riscuri poate veni din bronzarea organică sau autobronzante. Pentru versiunea de acasă am folosit sezonul acesta noul autobronzant pentru față și corp din gama Gerovital H3 Derma+ SUN, care promite un bronz fără echivoc – bronzare progresivă și culoare uniformă. De când am povestit de gama – aici, am promit pe Insta că voi face un review produsului. Bronzul este delicat și progresiv, bineînțeles că intensitatea va fi și în funcție de pigmentul pielii. La mine, pe piele foarte albă, a devenit un bronz bej frumos, nu roșcățiu, dar pe care nu am apucat că îl fotografiez, deoarece a trecut deja ceva timp de la aplicare, și a ieșit tot treptat, pe nesimțite. Partea bună este că nu pătează, nici la aplicarea zilnică, nici când merge. Se duce treptat.
Acest lapte autobronzat pentru față și corp are o acoperire delicată, pe care intenționez s-o încerc și pe ten. Nu are mirosul acela specific de autobronzant, mai degrabă un parfum discret, spre neutru. Alte variante autobronzante mai există în gama Gerovital Sun, laptele autobronzant și crema autobronzantă – aici.
Dacă însă nu aveți răbdare să vă ”autobronzați”, puteți încerca bronzarea organică la Farmec – Atelier de frumusețe.. sau să așteptăm cuminți lângă SPF să vină soarele, care ne ține în șah ca un iubit deziluzionant. 🙂