Olaplex este un kit profesional de folosit în saloane pentru a diminua agresivitatea decolorărilor, dar și a vopsirilor, printr-o tehnologie unică. Olaplex este the bomb în materie de decolorări – protecție și restructurare și, deși toate brand-urile s-au înghesuit să își creeze ”plex”-urile lor, nu prea cred că Olaplex are concurență, încă. Pentru că vreau să am deplin control asupra protecției părului meu, eu îmi cumpăr kit-ul personal, și îl duc cu mine la salon. Mi-e mai util varianta mică, travel kit-ul, cel 100 ml, care îmi ajunge aproape tot anul. Am scris despre el în detaliu aici, așa că nu mă mai lungesc. Așadar, Olaplex No. 1 este ”siropul magic” de pus în decolorant/vopsea, iar No. 2 este ”perfectorul” de legături (bond perfector), care vine în 2 flacoane în kit.
Mai există un Olaplex No. 3, tratamentul perfector (hair perfector) pe care se presupune că trebuie să îl utilizezi acasă. Dacă pasul 1 și 2 sunt pentru salon, pasul 3 e doar pentru acasă. Eu, personal, am terminat, pe părul meu, vreo 2 kit-uri Olaplex de utilizat în salon până să catacdisesc să fac o comandă și pentru acest hair perfector No 3.
Olaplex No. 3 se folosește o dată pe săptămână, astfel: se aplică o cantitate generoasă pe părul spălat și uscat cu prosopul. Părul trebuie să fie umed, dar să nu se mai scurgă apă din el, că risipește produs. Se lasă să acționeze minim 10 minute, eu îl lăsam în jur de 25 de minute. Pentru părul foarte deteriorat/uscat, se repetă procedura, fără clătire. La ultimele doze din produs eu am mers pe ultima variantă, cea fără clătire. Mi s-a părut prea mult să aplic de 2 ori, dar optim să storc părul și să îl las ca tratament leave-in. Mi se pare varianta ideală – eu, fir gros, rezistent, păr des, dar uscat de la decolorare. Dar it’s just me. Cred că la un păr foarte deteriorat este bine să se meargă pe stat cu el 25-30 min în păr, clătit bine, apoi reaplicat o cantitate mai mică, fără clătire.
Merită banii Olaplex No 3 pe 100 ml? Hair Perfector Olaplex No. 3 se găsește doar în varianta de 100 ml, din câte am căutat. Costă aprox între 100 și 150 lei (l-am văzut cu discount pe ici, pe colo), dar pentru 100 ml mi se pare costisitor. Îl termini foarte repede. Bond Perfector No 2, în schimb, se găsește și în afara kit-ului, la 525 ml/~500 lei (și la 2 L /~900 lei, depinde de site). Bond Perfector No 2 l-am mai folosit eu și acasă, și face părul extraordinar, ca și No. 3. Între a da 100 lei pe No 3 la 100 ml, și a da 500 lei pe No 2 la 525 ml, e nițel mai avantajos No 2. Pentru că ingredientele sunt la fel (vedeți și voi), ceva îmi spune că nu este nicio diferență între No 2 și No 3, decât, poate, de concentrație de substanță activă. Practic, No. 3 este tot No. 2 dar la gramaj mai mic.
Ca o concluzie, Hair Perfector No 3 este senzațional, dar e un fel de No. 2 în cantitate mai mică să nu te coste așa mult deodată și să îl iei… eșalonat. Dacă faci un calcul (100 lei sau 150 lei x 500 ml), ieși tot cam pe acolo, sau chiar mai bine cu cantitatea de 525 ml de la No 2. Mă gândesc, pe viitor, să fac un efort să îmi iau ‘juma de kil’ de Olaplex No 2 pentru îngrijirea săptămânală a firului meu de păr. Deci merită banii No 3? Finanaciar da și nu, depinde. Dacă vrei să-l iei ”în rate” sau o cantitate mai mare deodată. Ca rezultat – categoric DA.
Sper că v-a fost utilă această postare, eu investesc foarte mult în părul meu, iar Olaplex este cea mai bună opțiune (scumpă, dar fără dubii) pe care consider că trebuie să o cunoașteți. Pe locul doi a căzut Joico, despre a cărui tehnologie am vorbit anii trecuți. În continuare, ca efect durabil, numai Olaplex și Joico mi se pare că au ceva de spus. Restul brand-urilor sunt wow la folosire – varză părul după ce nu le mai utilizezi. Pe locul 3 în preferințele mele e Wella care are un raport calitate-preț bun. Vezi și Păr blond decolorat – decapare cu Olaplex.
Produsul meu, care e pe terminate, și ingredientele, comparați cu ingredientele kit-ului aici.