A trecut ceva timp de la deschiderea magazinului Kiehl’s în Iulius, deschidere la care nu am putut să particip deoarece am avut o perioadă foarte aglomerată. Când am avut puțin timp, am trecut și eu prin magazin, și am rugat să mi se facă un tur al produselor, ca să aflu câte ceva despre ele. Kiehl’s sunt produse de îngrijire farmaceutice, cu ingrediente naturale, cu tradiție din 1851. Nu îmi mai amintesc detalii, pentru că și vizita am efectuat-o deja de ceva timp, mi-a rămas însă ceva de povestit de pe urma vizitei.
Mi-a plăcut că am primit o consiliere personalizată, și am încercat în magazin cam toți pașii care mi se potriveau mie. Ca norocul, fusesem într-o zi în care nu eram machiată. Am putut să îmi dau seama ce texturi îmi plac, și ce nu, deși nu îți poți forma o părere bine conturată din prima. Pentru asta, am primit acasă mostre și cu pașii notați, ca să știu în ce ordine să aplic mostrele de produse – consiliera era foarte drăguță și pasionată. Mă ajută enorm mostrele. În general, apreciez foarte mult când le primesc, ca să știu dacă e cazul să îmi vărs buzunarul pe un produs sau nu. Iar produsele Kiehl’s nu sunt tocmai ieftine.
Personal, am găsit unele produse lăudate de consiliera în vânzări – greasy. Mi s-a părut că am cam rămas cu o peliculă grasă pe față, lucru de care m-am dezobișnuit de când cu ultima mea dragoste, gama Gerovital Premium Care de la Farmec. Totuși, am avut și câteva produse care mi-au plăcut.
Ultra Facial Cleanser, o formulă lichidă, delicată, pentru curățarea feței este un produs pe gustul meu, deoarece știți deja că eu n-am răbdare cu demachiantele. Masezi pe fața umedă, apoi speli jos tot machiajul. Totuși, am găsit formule bune și mai accesibile ca preț – vezi aici. Poate pentru un ten pretențios și sensibil merită un Cleanser atât de piperat.
Ultra Facial Toner – personal, îl găsesc inutil. M-am obișnuit cu apele micelare, și acum, cu gelul micelar de care vă povesteam pe FB (la Videos) – încât un toner mi se pare waste of money.
Mi-au plăcut, însă, produsele cu structură lejeră, cum e Hydro-Plumping Re-Texturing Serum Concentrate, un ser apos și ușor absorbabil care promite să hidrateze și să reducă aspectul obosit al tenului. Acesta a fost pasul 1, pe care mi-a făcut plăcere să îl aplic în fiecare seară, cât m-a ținut mostra (vreo câteva aplicări bune, și pe gât). Mi-a mai plăcut Rosa Arctica, Lightweight Cream, o cremă hidratare care la mine era pasul 5, tot cu absorbție rapidă, cu efect de rejuvenare.
Mi-au mai plăcut 3 din produsele pentru conturul ochilor:
Powerful Wrinkle Reducing Eyecream – reda elasticitatea și diminuează vizibil ridurile
Super Multi Corrective Eye Opening Serum – conferă lifting, fermitate, netezește, hidratează și redă un aspect întinerit
Powerful-Strengh Line Reducing Eye-Brightening Concentrate – minimalizează aspectul cearcănelor și ameliorează ridurile.
Sunt interesante Daily Reviving Concentrate și Midnight Recovery Concentrate, miros grozav, dar au structură uleioasă și am senzația că nu se absorb complet. Cel puțin în ultima perioadă, nu îmi place să simt uleiurile pe față.
Ca o concluzie, îmi place marketarea lor – întotdeauna asocierea cu produsele farmaceutice adaugă un plus de seriozitate brandului. Îmi place că sunt cu ingrediente naturale, însă sunt nițel overpriced. Pentru moment, prefer produsele Gerovital: H3 Evolution cu acid hialuronic și Premium Care (mai ales!) pot concura oricând cu orice produs internațional, din punctul meu de vedere, și nu sunt atât de scumpe. Din experiența cu Eisenberg – vezi aici, dacă un produs e scump dar nu e atât de wow sau e la fel de wow ca altele mai accesibile, probabil nu o să îl mai cumpăr. Voi ați încercat ceva, orice, de la Kiehl’s? Cum vi se pare?
P.S. Guinot mai avea prețuri din acestea, însă Guinot mi se pare că merită.