Soarele prăjește suvoaiele crocante de vânt, ce se caramelizează spre apus. Deși e liniștea ultimei după amieze a lui Cireșar, printre firele de iarbă, o lume microscopică e aglomerată-n trafic: furnici mari și negre și furnici mici și roșii semnalează drum cu prioritate sau își cedează trecerea, o mămăruță escaladează neobosit un fir de iarbă, ca pe următorul să descindă fără remușcări, iar sute de cosași mărunței fac backing vocals unui greiere. La fiecare pas pe dealurile Ciurilei, sar în lături muți ca pământul și reîncep după ce te-ai îndepărtat.
Vezi Untold 2016
În centrul Clujului se aude o altfel de muzică și o altfel de aglomerație. E Jazz in the Park, un preambul atât de potrivit pentru perioada de festivaluri a Clujului. În freamătul de relaxare, zeci de perne și hamacuri adâncesc în ele siluete lenevite de soare. Rar poți să prinzi un hamac, iar când prinzi câte-o ”păstaie” din asta, greu îți vine să mai ieși din ea. Știi genul acela de hamace care te ascund cu totul, de te simți ca-ntr-o păstaie. Ca o boabă uriașă de mazăre în haina mumă-sii.
Unele ”păstăi” pline sunt solitare. Îți dai seama după burduful din ele și lumina de smartphone care iese, din ele, ținută de două mâini. E chiar haioasă priveliștea. În întunericul nopții, nu se vede nimic decât lumina ecranului ieșind din ”păstaie”.
Sâmbătă seara am asistat la un cor absolut superb al celor de la Viva Vox, un grup de tineri cântăreți de muzică clasică (străini, desigur) care a făcut un mega show cântând coveruri arhicunoscute și apreciate cum ar fi piese de la Rammstein, System of A Down, Metallica sau Era – cu voce de operă. Dincolo, la Opera Aperta, în Piața Unirii, Opera Română cântă tot Traviata… nu zic că-i rău și n-au strâns public, dar foarte mult aș aprecia ca și Opera Română să aibă puțină variație în repertoriu, și pentru alte genuri de public. Ar umple mereu Piața – amintiți-vă de Tarja și Nightwish. Era altceva.
Vezi EC Bascics
În 12-16 iulie, la Electric Castle, vin Paul van Dyk și Deadmau5. Ador festivalurile astea, că mereu descopăr artiști mișto pe care să mi-i adaug la playlist-ul din mașină. Rămâi cu o moștenire muzicală și o amintire vizuală de neuitat. Electric Castle is that magical. Aici poți vedea tot line-up-ul. Te ajuta mult sa îți dai seama ce vei vrea să vezi live pe scena dacă ”îți faci temele” din timp și cauți artiștii pe youtube.
Vezi Șezi blând, sunt la Untold
În 3-6 august, la UNTOLD, vin Hurts. Dumnezeule, îmi doresc mult să îi văd pe Hurts live. Am avut o perioadă lungă de obsesie cu muzica lor acum câțiva ani. Vin și preferații celor de 20+, Armin, Hardwell, Martin Garrix, dar și mulți alții – Afrojack, Tinnie Tempah, Ellie Goulding – vezi aici tot line-up-ul. Anul trecut, grație celor de la Telekom România, am petrecut a wonderful untold story 🙂
Sper să prind o ”păstaie”, că și durerile de picioare au fost memorabile 🙂
Foto: Francisc Sandor, Hair: Codruta Dabican, Boudoir Prive