Sunt 4 ani de când am scăpat de kilogramele în plus pe care le aveam dintotdeauna și mi-am schimbat întreg stilul de viață. Nu e ca și când ai fost slab vreodată și te-ai îngrășat. Ci am fost plinuță întotdeauna. Este un întreg mindset de grăsuț, care necesită multă, multă ambiție și voință să fie schimbat și, am avut o revelație zilele trecute la EC, chiar s-a schimbat. Nu mai simt și nu mai vreau aceleași lucruri ca atunci când eram grăsuță. Nu mai am pofte și nu îmi mai provoacă aceleași senzații alimentele pe care, înainte, le mâncam cu poftă. Trebuie că asta e mentalitatea de slab.
Am deja o experiență stufoasă ca dietetician. Mi-au trecut ”prin mână” sute de oameni, preconizez că, până la final de an, peste o mie de oameni. Am ajuns să înțeleg și cum gândește un slab, și cum gândește un gras și să fac o gimnastică de performanță în mindset. Noi, (ex)grașii, ne raportăm diferit la mâncare decât persoanele slăbuțe. Chiar dacă din afară nu pare, în biochimia creierului nostru totul este extrem de diferit și condiționat psihologic. Psihicul nostru influențează biochimia și invers, nu se poate numai într-un sens. Și putem să schimbăm multe lucruri, foarte multe lucruri cognitiv comportamental. De aia slabitul este o chestie multidisciplinară nutriție-psiho-medicină-sport, cum facem noi la Synobis, altfel ai făcut doar ”tartament simptomatic”.
Ziceam ca la EC am avut o revelație. Deja nu mai sunt la nivelul să îmi fac probleme ce mănânc unde merg, dacă nu este mâncare sănătoasă. Oriunde poți să alegi ”răul mai mic”. Și dacă vrei să îl alegi pe ”cel mare”, este absolut ok, pentru că mindsetul potrivit știe că este doar o ocazie, nu un obicei. Noi grăsuții funcționăm adesea pe ”totul sau nimic”. Dacă am făcut-o lată alimentar într-o zi sau n-am fost la sport 2 săptămâni, că am fost răciți, ne descurajăm și tindem să lăsăm totul baltă și să ne întoarcem la ce eram obișnuiți. Ei bine, la mine nu mai e așa. În ultimii 4 ani m-am luptat incontinuu cu vechiul mindset, să nu cumva să stabilesc un precedent și să reajung la vechile obiceiuri. Abia acum îmi dau seama că dacă eram schimbată ca gusturi deja după un an, acum sunt de-a dreptul un alt eu.
În mod normal, n-aș mânca street food, cum e la festivaluri. E plin de făină (albă, desigur), multă prăjeală (în baie de ulei!), pane-uri – e plin de junk food. Dar una e să fii la un festival, să îți fie poftă și să te abții și alta este să îți fie indiferent și să mănânci doar pentru că îți e foame și nu e altceva, sănătos, disponibil. Fără gânduri negative și fără măcar să insiști cu mintea asupra faptului, fără anxietăți alimentare. Cam așa e mindsetul de slăbuț. Mănânci când ți-e foame, ce este, dacă ești obligat de situație, apoi, în lumea ta, mănânci normal (sănătos). Poftele țin de interdicții și îmi dau seama că nu îmi interzic nimic, doar că nu mă atrage ce este acolo pentru nimic în lume. Dar că, totuși, aleg să mănânc ceva atunci când îmi este foame.
Zona de Food Cort era garnisită cu ceea ce știm deja: burgeri, calmari prăjiți, tot felul de sandvisuri și plin de cartofi prăjiți. Totuși, erau și variante mai ok. Am mâncat costițe de porc cu salată de varză de la Lunchbox, burgerul Electric cu cărbune și sandviș de la MEATic realizat de Adi Hădean. Trebuie să mărturisesc că mi-au plăcut costițele, așa că am mâncat două zile la rând. Apoi am decis să experimentez: burgerul negru ca tăciunele de la Marty mi s-a părut decent, singura diferență mi s-a părut cea de culoare, atât. Nu am simțit nevoia să îmi iau cartofi prăjiți. Nu mă atrag, aș prefera oricând pireu sau la cuptor. Și da, îmi plăceau mult înainte. Dar senzația pe care o am după ce îi mănânc nu mai e aceeași, mă gândesc oare de ce îmi provoca o asemenea plăcere să-i mănânc. Sandvișul lui Adi Hădean a fost bun – prea multă pâine pentru gustul meu, dar conținutul era perfect. S-a simțit că nu e ”pui de șaorma”, condimentat cu potențiatori de aromă, s-a simțit carne de calitate și condimentare naturală, sosul de ierburi mi-a plăcut.
Apoi am trecut la dulciuri. A fost o alegere voită, conștientă și un pic forțată, pentru că, deși mirosea a clătite și a wafe, mi-am luat doar ”să nu fiu așa rigidă”. Efectiv, mi-am luat pentru că, de obicei, nu îmi iau niciodată. Sunt foarte puține dulciuri din comerț pe care le iau și rar, nu mai mănânc demult zahăr, folosesc Green Sugar și Stevielle la îndulcire, mi se par grețos de dulci toate preparatele de prin oraș. Deci nicio plăcere. La fel am pățit cu wafa cu Nutella și nuci caramelizate. La fel am pățit cu clătita Durer cu + înghețată. Aveau atâta zahăr încât nu se mai simțea nicio aromă. Mi-ar fi ajuns 3 guri, la jumătate eram deja suprasaturată. Măi, oamenii mănâncă MULT!!! Mult zahăr, MULT cantitativ, și nu își dau seama, că sunt ”anesteziați” neurotransmițătorii, nu se transmit semnalele ca lumea, poți să mănânci mult și complet aiurea și să ți se pară… normal! Mie nu mi s-a părut normal. N-am mai experimentat treaba asta pe mine, sincer, din teamă. Acum însă, gândesc altfel. S-a schimbat mintea. Nu îmi mai e teamă. Știu că pot să oscilez câteva kg, dar știu și că le pot da jos și ajunge chiar și subponderală, dacă vreau, tot fără cură de slăbire, dar nu e cazul. Așa sunt și mulți pacienți de ai mei, e fain să văd pe ei, dar e foarte tare să constat la mine. Efectiv, ți se schimbă gusturile și felul în care simți raportat la mâncare. Ai mintea unui slab (care întotdeauna crede că mănâncă mult, dar când le faci socotelile pe 24 h – manancă, de fapt, extrem de puțin). Nu ești la fel de pofiticios. Îți amintești de mâncare când ți-e foame, nu când te plictisești. Dacă mănânci o clătită imensă nu mai mănânci nimic aproape toată ziua, că nu mai poți. Devii altfel.
