Lifestyle

#electriccastle5 LoVe

Zilele s-au scurs repejor într-un weekend semănat de nori și soare, cum a fost ediția aceasta de Electric Castle. Day 0 a fost scurtă pentru mine – am fost și ne-am luat brățările, și am fost izbită de atmosfera senină și relaxată, dar și de organizarea brici încă din cîmpul de păpușoi, de la Tollpoint. Porumbul e epic, praful ridicat în urmă pe drum, e de wild wild west. Oamenii sunt senini la EC, toată lumea pare să-și fi lăsat acasă jobul și problemele.

Foto M.Fiama, dress: Csilla Tulogdy, bag: The Mill Handmade, boots: Hunter

Day 1 a fost Moderat(ă). Am ajuns târziu, după job, și am aterizat la main stage. Prima impresie de sunet n-a fost grozavă, basul e prea puternic pe main stage și acoperă linia melodică. Rusty Nails nu e ceea ce mă așteptam. Dar vremea ține cu noi, așa că suntem happy. Avem mult mai multe zone acoperite, ceea ce n-am văzut anul trecut. La food cort, de exemplu, unde anul trecut îmi ploua în farfurie, au creat un cort imens unde se putea sta ferit și de ploaie și de soare. Scenele o platformă largă, ca să nu se mai producă mocirla aceea legendară dacă urma să plouă. Organizarea tot mai bună, de departe.

Day 2 skipped, deși se zice că vineri e cel mai fain, Day 3 și Day 4 ne-am bucurat cam toată ziua de setup – în sfârșit, am putut explora toată suprafața, a fost cald și soare.

La Fashion Unplugged, situația arăta complet diferit de anii trecuți: un cort imens, amenajat ca un show room, unde puteai să vezi și să probezi creațiile designerilor de haine, de accesorii, obiecte de artă. Sunt mare amator de haine românești. Sunt, de fapt, o naționalistă. Bine, regionalistă. Îmi place să aleg haine de la designeri locali și, dacă nu găsesc, caut naționali, pentru că așa am sentimentul că ne ajutăm economia și ne apreciem valorile. Nu? Schimbarea trebuie să înceapă de la fiecare dintre noi. Să fim serioși, sunt multe piese vestimentare la Unplugged care nu depășesc bugetul Zara pentru o haină, dar sunt mai deosebite, creative, și în ediții limitate. Prefer să trimit banii aceia în contul designerului și nu al marilor retaileri internaționali, atât cât e posibil. Unele din preferate:

Monstera Deliciosa este planta mea preferată dintre plantele mari. Geanta asta este de vis pentru iubitorii de monstera – mi-ar pune decor cu frunza palmata peste tot. Adorabil! Designer: Indee

Rochiile transparente sunt preferatele mele deja de vreo 2 ani. Sunt absolut superbe, iar materialul acesteia este fin și foarte plăcut la atingere. Designer: Andreea Szanto 

Cred că această colecție colorată este foarte îndrăzneață, așa că trebuie să fii la fel, ca să o porți. E minunată de show off, pe mine, personal, pantofii sport în culorile neon mă inspiră. 

Are rost să vă mai spun cât de fericită am fost că n-a plouat?
Dress below: Csilla Tulogdy

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)