Review

The Body Shop: Christmas Edition Body Butter

Fulgii leneși și rari și-au făcut apariția dimineață și la prânz, ca-n două acte de teatru ce precedă prologul lung al iernii ce bate la geam. Vine sezonul portocalelor, al ceaiurilor aromate și al vinului fierbinte cu gust de scorțișoară.

Vine sezonul cremelor onctuoase, cu miros îmbătător, care sunt o a doua piele peste pielea zgribulită de îngheț. Ediția de Crăciun The Body Shop pomenită aici vine cu celebrele unturi de corp în arome ce vrăjesc toate simțurile până la necesitatea creării unor simțuri noi.

Varianta mea este untul de corp cu aromă de tartă cu mere și scorțișoară, dar vă spun sincer că aș fi luat și untul cu vanilie. Consistența untului e cum îl știți: onctuos, nevoie mare, dar pe o piele uscată ca și a mea, se absoarbe foarte bine, în scurt timp. Rezultatul este o piele cu hidratare persistentă, fină, moale, ca de bebe, peste care îmi face plăcere să îmi trec degetele chiar și a doua zi. O folosesc o dată la 2-3 zile pe tot corpul și, preferențial, pe picioare. Ce e de remarcat, că pentru pielea uscată e nongreasy.

unt-de-corp-the-body-shop-3 unt-de-corp-the-body-shop-2

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)