Review

Maison du Savon: îngrijire naturală deosebită

Cu toate că am vrea ca vara să nu plece, diminețile și serile se anunță, discret, toamna. În ploaia măruntă a dușului mă spăl de cea de azi, și pregătesc o alta… proaspătă. Iscodesc din ochi, să văd ce aromă-mbracă seara. Roz, de cireș? S-a dus, cu Cireșar. Aurie, de lapte și miere? Poate mai încolo, lângă șemineu… Sau mai degrabă un violet, regal, ce celebrează darul special al vieții? Trag adânc în piept un parfum desprins din amintirea verii, cu zări toride și flori de cactuși, și aer fierbinte, într-un dans tomnatic scufundat în mireasmă de măceșe. Într-o aromă de dulceață groasă și o sălbatică savoare de măceșe, mă afund în spuma albă…

Îmi răsfăț simțurile cu produse naturale, ca un omagiu adus trupului meu pentru lupta nevăzută, de zi cu zi, în stilul de viață modern. În timp ce ne străduim să mâncăm sănătos și să ne ”detox”, folosim produse toxice pentru noi, și pentru mediu. Deși îmi plac produsele de calitate convenționale, am perioade în care I go organic&100% natural, iar prin una din aceste perioade trec acum. Alături de îngrijirile specializate de top, îmi place să mă întorc către natură și fac asta de când am dat de Maison du Savon, locul în care sinesteziile sunt la ele acasă, într-un delir al relaxării și răsfățului ieșite din comun.

De astă dată m-am lăsat prinsă în mrejele florilor de cactus și măceș, un parfum ce-mi domină nopțile tomnatice.

Gelul de duș cu fruct de cactus și ulei de argan organic

Are un parfum interesant, dulceag-acrișor-amărui, perfect pentru dușuri fierbinți în seri răcoroase. N-are nevoie de mult produs la o aplicare pentru a face multă spumă, iar spuma sa este bogata. Vi-l recomand când doriți să vă creați o stare specială, ce să vă rupă de cotidian. Îmi aduce cumva a Dolce&Gabbana, însă parfumul e 100% natural, din uleiuri esențiale.

sapun-marsilia-1jpg gel-de-dus-macese-cactus-1jpg gel-de-dus-macese-cactus-2jpg gel-de-dus-macese-cactus-1jpg-1

Săpun tradițional – Savon du Marseille Violette

Cu o aromă vintage de violete adusă în contemporaneitate, săpunurile celebre de Marseille au o bază de ulei de măsline – acesta, ulei de măsline organic. Parfumul de măsline se îmbină discret cu violetele, oferind un spectacol olfactiv deosebit de ce am mai încercat la săpunurile 100% naturale. Este cremos, hidratant și foarte spornic la spuma pe care o face. E senzațional. Eu îl păstrez pe marginea chiuvetei, pentru uzul de zi cu zi, pentru că fiecare zi este una specială.

sapun-natural-5jpg sapun-natural-2jpg sapun-natural-3jpg sapun-natural-1jpg sapun-natural-4jpg

Crema restauratoare pentru mâini, cu fruct de cactus și măceșe bio

Ce poate să exprime mai bine senzația neplăcută a unor mâini cu pielea deshidratată, decât cactusul și austerul măceș? Doar că îmbinarea între floarea de cactus și fructul savuros de măceș dau un rezultat senzațional, nu doar parfum, ci și ca finețe. Hidratează extraordinar, și e nongreasy, intră în piele imediat. Așa că este potrivit atât când ești pe fugă, cât și când ești acasă, și mai ales când vrei ”să plimbi aromaterapia” cu tine. Parfumul persistă foarte mult pe mâini.

crema-de-maini-naturala-1jpg crema-de-maini-naturala-2jpg crema-de-maini-naturala-3jpg

Crema de față pentru fermitate, cu fruct de cactuș și măceșe bio

Se aplică dimineața și/sau seara, pe tenul proaspăt curățat. Are o absorbție incredibilă, e nongreasy, pe tenul meu uscat se absoarbe instant. L-aș recomanda și celorlalte tipuri de ten, din acest punct de vedere, pentru că nu este o cremă grasă deloc. Totuși, imediat după aplicare, simți că începe să lucreze, să stimuleze circulația și o senzație ușoară de lifting cu mult familiara aromaterapie – și aceasta miroase divin. Toată aroma provine din uleiuri esențiale 100% naturale, nu au parfum sintetic.

crema-fata-bio

Asta este important dacă vă feriți de mirosuri sintetice, ați avut probleme cu toxice volatile și/sau probleme de sănătate la care au contribuit toxinele din mediu. They are great. Puteți găsi produsele în lumea lor, pe Baba Novac în Cluj-Napoca sau pe site.

 

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)