Când am vorbit de nutricosmetice, o subclasa a nutraceuticelor ce pun accent pe beneficiile cosmetice, nu știam de termenul cosmeceutic. Un cosmeceutic îmbină efectele topice, de întreținere, ale unui produs cosmetic cu cele farmaceutice, adică, terapeutice. Spre deosebire de nutraceutice, termenul de cosmeceutic nu este oficial preluat, pe motiv că un produs de îngrijire este fie farmaceutic/medicament, fie cosmetic pur și simplu.  Potrivit cercetărilor dermatocosmetice, un cosmeceutic trebuie să ofere ingrediente bioactive mai presus de hidratarea obișnuită. În general, termenul acceptat este de dermatocosmetic, un produs testat ca îmbinând efectele cosmetice cu cele terapeutice asupra pielii, la diferitele niveluri ale acesteia.

De fapt, industria cosmetică însăși a plecat de la dermatocosmetice (sau dermocosmetice, cum mi se pare mie normal să le numim), încă din vremuri imemoriale. Date despre ingrijire si frumusete exista încă din antichitate, probabil cea mai reprezentativă figură fiind Cleopatra. Si in Evul Mediu, pana aproape de zilele noastre, produsele cosmetice mai elaborate erau destinate unui cerc mai restrans, oamenilor instariti, care isi puteau permite sa le achizitioneze. În acest sens, îmi permit să reeditez un articol mai vechi de al meu de când lucram ca jurnalist de shopping, la citynews.ro.

Pe urmele cosmeticelor străvechi, la Muzeul Farmaciei din Cluj

Dermato-cosmeticele de pe vremuri erau într-o primă fază prescrise de medic și realizate de către farmaciști. Cluj-Napoca este un oraș plin de istorie și valoros și din acest punct de vedere, deoarece deține spațiul care găzduiește astăzi Muzeul de Farmacie, candva cea mai longevivă farmacie din istoria României. Farmacia se numea „La Sf. Gheorghe” și a fost deschisă din anul 1573 până în 1949, fiind totodată și prima farmacie din Cluj. Dotată cu laborator propriu, aici se preparau nu doar medicamente, ci și unguente și produse de îngrijire cosmetică.

La farmacia „La Sf. Gheorghe” se găsesc recipientele și instrumentele cu care erau realizate și în care se păstrau produsele de îngrijire. Putem vedea recipiente pentru aqua rosarum – parfum de trandafiri, aqua lavadule – parfum de lavandă și alte „licori” frumos parfumate, din tot felul de arome exotice. „Ingredientele exotice intrau în țară prin poarta Bizanțului, la cererea farmaciștilor. Se preparau în laborator și aveau mai multe întrebuințări. Pe lângă parfumare, reconfortare, erau folosite și ca antiseptic, datorită alcoolului”, a precizat Radu Crișan, muzeograf.

Doamnele și domnii de pe vremuri foloseau și o serie de balsamuri, care mai de care mai sofisticate, fie pentru tratament, fie pentru a emana un parfum plăcut prin preajmă. Din acestea, mai există la muzeu doar vasele in care se păstrau. Arome care se folosesc și astăzi datează încă din Evul Mediu, cum ar fi scorțișoara, vanilia, pinul.

„Tot ce vedem acum pe bază de plante aromatice provine din vechime, din antichitate și în mare parte din Evul Mediu – că s-a îmbunătățit modalitatea de preparare, este o altă poveste. Pe vremea aceea multe din produse aveau și elemente toxice”, explica muzeograful.

Unguentele cele mai cerute erau cele pentru înlăturarea petelor, pentru înălbirea tenului și cremele hidratante. Acestea aveau la bază grăsime, în general, de găină, de porc și mai cu seamă grăsime de rață, cu tot felul de arome adăugate, pentru parfum. Până prin secolul al XVII-ea s-a folosit și grăsimea umană, nu in cosmetice, ci pentru leacuri, în tratarea afecțiunilor pulmonare. Pentru tenurile tumefiate foloseau diferite soluții pe bază de plante medicinale –în special muțețel și gălbenele.

Și mierea a facut parte din unele produse pentru revitalizarea și întreținerea tenului. Putem dovedi că și azi cosmeticele pe bază de produse apicole și măștile naturale care conțin miere sunt deosebit de apreciate. Tot ca și azi, ceara era folosită și la epilare.
Îngrijirea părului era un aspect care îi preocupa și pe antecesorii noștri. Și lor le placea ca podoaba capilară să aibă un luciu frumos, drept pentru care foloseau uleiuri vegetale, aromatizate, tehnică utilizată frecvent până la mijlocul secolului trecut. Astăzi, cu atâtea șampoane, balsamuri și spray-uri de strălucire, le mai folosim doar preferențial, ca măști sau produse fără clătire.

Săpunurile bunicii, urmașele săpunurilor din trecut

Observăm în prezent o „întoarcere la origini” în privința săpunurilor naturale, cum sunt cele de la Proplanta sau Ecovera, aici in Cluj, Soap Mill în țară, cu diferența că la acestea nu se mai folosește grăsime animală. Existau și în vechime săpunuri de toaletă, aromatizate în fel si chip. „Saponis Venetis” era cel mai cautat – acesta era materia prima, care se prelucra în laborator pentru a i se adăuga aromele și pentru a i se da forme.

Nici pedichiura nu era ceva necunoscut – lapis pumicis (piatra ponce) era folosită din antichitate pentru îndepărtarea bătăturilor. Această piatră ponce se folosea și sub formă de pulbere, ca praf înălbitor pentru dinți. Ulterior s-a renunțat la această tehnică destul de dură și a început să se folosească bicarbonatul cu mentol în igiena dentară.

Vopsele de păr existau tot datorită Orientului, de unde se importau. Multe dintre ele erau toxice, deoarece erau realizate din tot soiul de oxizi de metale. O opțiune naturală folosită și azi era henna, ce datează și ea, ca multe alte tehnici cosmetice, din antichitate. Din câte se pare, uleiurile erau un produs de bază în îngrijire, folosit pentru piele, păr, în băi. Produsele cosmetice din ziua de azi au o bază foarte adâncă, din timpuri stravechi.

Industria cosmetică în Clujul trecut și actual

Obiceiul de a prepara dermatocosmetice de către farmaciști a devenit tot mai rar. Deși nu s-a stins de tot, actualmente există companii care realizează aceste dermatocosmetice. Pentru a putea să se îngrijească ”fără prescripție”, s-au înființat companii cosmetice. Compania Farmec este gigantul cosmetic nr 1 din România și unul din liderii de piață din Europa de Est. Istoria sa datează, în Cluj, din 1943 (vezi aici istoric), iar brandul Gerovital este cel mai cunoscut brand din România. După Revoluție, au apărut și alte nume, cunoscute clujenilor: Cosmetic Plant, fondatoarea acestei companii provenind din vechiul personal Farmec. Parfumeria Vioris (vezi aici și aici), sub egida doamnei Viorica, care a lucrat tot în cadrul Farmec, la divizia de antiperspirante. Produsele Cosmetic Plant sunt și ele foarte apreciate de românce. Deși au premii la activ, produsele sunt accesibile ca preț și bune. Parfumurile Vioris au cliente încă din anii 90. Unele din aceste cliente mai au sticluțele reîncărcabile de atunci, și vin sistematic pentru a-și recompleta parfumul ce le este ca o semnătură. Parfumurile Vioris se adrsează tuturor vârstelor, de la anii studenției până la cei ai pensiei, și prețurile – la fel.

Articol scris pentru citynews.ro de către mine în 2010, republicat aici în 2016 pentru a nu se pierde.