Prințesa urbană din mine este aparent paradoxal legată de natură. Voiam să vă scutesc de la a începe a nuj’ câta postare din nou despre vreme, dar buna mea intenție s-a risipit odată cu soarele de dimineață, ca și cum n-ar fi existat, pe drumul de la minte până la degetele de pe tastatură 😀 Mi-e imposibil: sunt meteo-dependentă, căldurica a venit, terasa mea e din nou îmbietoare și coroana de petale albe a visinului din față împrăștie un parfum concurent cu orice altceva… inhalat pentru inspirație, așa ca iata-mă 😀
Azi am optat pentru un blazer multifuncțional, pe care îl poți purta în fel și chip. Seamană cu blazerul mai gros prezentat aici, însă e din material mai subțire și eu am găsit vreo 4 moduri diferite de a-l purta. Bineînțeles, având inspirație de la Vero, din clipul de mai jos:
10 moduri de a purta un blazer:
Și pentru că primăvara noastră nu mai e ce a fost, și din haine groase sari direct în rochii vaporoase de vară, azi am optat să mă scap de colanți sau pantaloni de orice fel, și să port blazerul pe post de rochie. Nu mai am când să o port așa, vine vara, și vom trece la mânecă scurtă! Eram nerăbdătoare să-mi scot la plimbare din cizmele mele preferate, dintre toate încălțările mele realizate la Clujana. Puteți purta ciorapi modelatori medicinali, desigur, nu la vedere – i-am lăsat în voia vântului doar pentru voi 🙂 Altă sugestie ar fi: pantaloni scurți, cizme joase de vară și un top, fără ciorapi, pentru varianta fără ciorapi. Vă place?
Outfit: Blazer multifuncțional Veronica Frișan, ciorapi Sosetăria, cizme unicat Clujana.
Foto: Francisc Șandor