Prima lună de primăvară a trecut de parcă nici n-ar fi fost, într-o luptă de rezistență cu iarna ce nu se dădea dusă. În finele ei, și-a dat ultimele zile asigurându-ne că primăvara chiar a venit, cu mare greu, printre plânsete de nori și temperaturi blajine. Ghioceii nu m-au convins că am scăpat de jugul greu al iernii. Dar florile de corcoduș și tufele pline de flori galbene ale copilăriei m-asigură că totul e sub control, că frigul s-a dus cu adevărat. Sunt sătulă de iarnă ca de mere pădurețe. Mă simt ca după o furtună lungă, după ce toate s-au liniștit.

Nu știu dacă voi simțiți, dar buna dispoziție plutește în aer. Și nu știu ce se întâmplă, dar nu mă mai stresez pentru nimic, am mai multă răbdare și mi se pare că este o risipă de viață să o petrecem încruntați sau nervoși. Dacă mâine iar e ger? Și trecem pe lângă ziua asta caldă, chiar dacă puțin înnorată, fără să ne uităm la ea? Cred că știu ce se întâmplă. E unul din puținele momente din an în care nu mai putem ignora frumusețea din jurul nostru: natura renaște, temperaturile ne mângâie, nu mai suntem așa închiși, concentrați doar pe ale noastre. Ridicăm fruntea și mai privim și în jur: mai multă lumină, mai multă culoare, confortul termic care ne lipsea, ce ne înseninează. Și nu costă nimic. Viața e prea frumoasă ca să o petrecem în gânduri negre, îngrijorări mai mult sau mai puțin utile, și-n atitudini care ne țin într-un cerc vicios, și nu ne permit să vedem soarele. Pentru că soarele este acolo, doar trebuie să ne întoarcem să-l vedem.

Outfit: dress by Dana Dinu, vintage bag, unique boots.

Pics: Francisc Photographer