Astăzi, cerul a ales să se asorteze cu părul meu gri-cenușiu, probabil credea că o să mă bucur. Dar eu pe el îl vreau senin, asortat cu un soare care să scalde lumea înghețată. Mă bucur că e 8 Martie. Lumea forfotește ca de obicei, însă mai destinsă ca de obicei. Aparent, avem nevoie de un motiv național sau internațional să fim mai luminoși, mai amabili, mai atenți unii cu alții. Ceva similar se întâmplă și la Crăciun, când toată omenirea este cuprinsă de o evlavie bruscă, parcă sunt alți oameni. Nu tot aceiași. Vreau să fie mereu Cărciun. Sau mereu 8 Martie.

Vreau să avem mereu considerație între noi, și, dacă avem nevoie de o zi pentru asta, să fie lunea, în fiecare săptămână. Pentru că atunci ar trece mai ușor, n-ar mai fi meme-uri grumpy despre Monday, n-ar scânci nimeni după sfârșitul de săptămână proaspăt consumat. Sau poate da, eternii frustrați single de Valentine’s, eternii cârcotași cum sărbătorim ritualuri păgâne (da, toate tradițiile noastre sunt păgâne, de la Paști la Crăciun – so fucking what?), ideea e că ne întoarcem merem la ceea ce suntem cu adevărat. Dar, până atunci, să ne bucurăm de prezent, de flori și de oamenii dragi care văd în ea doar încă un pretext să îți arate că le pasă. Pentru că o fac, oricum, mereu, indiferent ce zi e.