Sau ”Calul corporatist”, dar m-am temut că o să credeți c-am luat-o pe ulei.

Tunet-Mic pare mic aici, dar e o frumusețe înaltă de cal. Toată plimbarea s-a gândit la iarba verde de sub copite, aruncându-mi, când și când, câte o privire spășită, să vadă cam ce-aș avea de comentat dacă s-ar opri nițel să îmbuce niscaiva verdeață. Părea un corporatist care se uită pe geam așteptând să se termine orele de program.
Gândit și facut, după ce oprirăm și făcuram poze abia, a jumulit niște iarbă, de aia n-a ieșit cu dintii verzi in poze.
— Nu lăsati calul să pască? întreb eu îngrijitorul, care-i smuci din căpăstru mica bucurie culinară.
— Nu, că are cursă și numa’ se-nverzește, zice el, spre marea mea uimire.
— Și nu-l lăsați deloc? insist eu, cu aceeași uimire
— Ii mai lăsăm, dar au fân, de ăla mănâncă.
— Acuma, vara?? nu mă las eu, simțind că mă zgândăre-n suflețel.
Tunet-Mic și-ar fi înfipt dinții în peticele de iarbă (cam călcată) de sub noi, dar din motive de estetică dentară tre’ să pape uscături, doar e la job. Dacă-l caută la dinți?

Și alte frânturi din weekend, unele extrem de colorate și vorbitoare: