Era 7 dimineața și mă pornisem, somnoroasă, către Dorna, la consultații. Era deja iunie, dar una din zilele acelea reci și nasoale, care nu te lasă să te bucuri de vară. Fără să vreau, dau pe radio, unde nenea povestea o chestie interesantă, despre păsări. Spunea că păsările nu percep ideea de libertate ca și noi, oamenii. Ele-și folosesc aripile pentru supraviețuire, astfel că, dacă au hrană și adăpost, nu simt necesitatea de a zbura nu-știu-cât. Și dădea exemplul unui canar. Zicea că acesta se deplasează pe o anumită distanță în colivie, chiar dacă e o colivie încăpătoare, el va folosi tot cele două stinghii, nu va utiliza spațiul coliviei prea mult. Viața lui se învârte în jurul recipientului cu mâncare și a celui cu apă, și a celor două stinghii pe care se mai mișcă și mai dă din aripioare. El nu se simte captiv sau îngrădit, atâta timp cât primește ce are nevoie. Nu este așa cum percepem, noi, oamenii.
Prin extensie, m-am gândit la același lucru, cu animalele sălbatice, dar ținute corespunzător cu un perimetru adecvat speciei. Este clar că în spatele habitatului artificial trebuie să existe niște specialiști care să asigure confortul animalului. Odată asigurate habitatul, hrana și compania, se pare că n-ar fi cazul să le plângem de milă.
La fel este și cu noi, oamenii. Până la urmă, fiecare trăiește într-un spațiu determinat. Al unora cuprinde perimetrul casă-servici-cumpărături, al altora mai mult, dar tot într-o oarecare colivie trăim, într-un anumit habitat, reglementat cu reguli, care este societatea, și nu realizăm asta. Atâta timp cât necesitățile ne sunt satisfăcute, suntem ok. Unii ne alegem ”colivia”, alții lasă contextul să aleagă pentru ei, cert e că aripile libertății este o metaforă, pe care, de multe ori, o percepem eronat.
Foto: Francisc Sandor
Comments (5)
Frumos articol.M-ai dus cu gandul la o idee mai veche, citita pe internet, care se asemana cu niste ganduri personale.
Am sa incerc sa o rezum aici, in urma citirii randului ”casa-serviciu-cumparaturi”.
Viata majoritatii oamenilor e una monotona.
Se trezesc dimineata, se spala, se imbraca, isi beau cafeaua, mananca ( rutina de dimineata ), apoi merg la servici unde fac aceleasi lucruri.Apoi, dupa servici, merg la cumparaturi, ajung acasa, fac un dus, pregatesc de mancare, mananca, se uita la tv si adorm.Si toot asa.
Altii, fac aceleasi lucruri, dar din loc in loc mai apare ”mersul la sala” de la ora 7 la 8, miercuri si vineri sa zicem.Stau la povesti cu iubitul/iubita . Dar tot monotonie este.
De ce apare monotonia?
Pentru ca suntem comozi, pentru ca avem griji, pentru ca nu traim clipa.Prea mult ne gandim la ziua de maine, ar trebui sa ne gandim la prezent.
Ca sa nu mai fie monotona:
1- ar trebui sa zambim mai des, chiar daca suntem suparati.
2-cafeaua de dimineata,intr-o zi sa fie fara zahar sau mai putin zahar, in loc de lapte sa fie frisca.Sau intr-o zi sa fie un ceai verde sau negru.
3-sa faceti lucruri frumoase pentru ca viata e trecatoare si ajungem repede la batranete.Si cand vom ajunge acolo sa putem enumera lucrurile pe care le-am facut in viata si nu pe cele pe care nu le-am facut.
Sper sa nu deranjeze acest comment cu ceva, doar mi-ati trezit aceasta idee.
Keep up the good work !
Delicat spus, cam asa stau lucrurile! Fiecare dintre noi facem fata coliviei cum stim noi mai bine sau cum putem.
Treaba cu bietul canar mi-a amintit de problemele alea din matematică – știi care: o locomotivă pleacă de a gara A la halta B… Nu știu de ce… Scurt-circuit probabil… 😀
Adam, poate din cauza ca “trezit – traseu recipient mancare – mers inapoi pe stinghie – ciripit – mancat – dormit” si tot asa 😀 😀 funny indeed
@Dumas, asa e. Trebuie sa traim pentru prezent, in primul rand, dar si pentru viitor. Unii traim mereu in trecut sau mereu cu gandul la ziua de maine, dar sa nu uitam ca si Greierele, din greierele si furnica, se gandea doar la prezent. Cred ca cheia e un echilibru intre acum si maine.
Multumesc! 🙂