E luni, zi de vară, și căldura mă cuprinde peste tot, pe măsură ce străbat străzile orașului pentru a rezolva mici treburi administrative. Zâmbesc larg, pentru că am așteptat-o mult, prefer să caut umbra clădirilor și să mă ascund de soare, decât să dârdâi de frig, sub 100 de cojoace. Pe străzile liniștite ale Clujului, corcodușii aflați sub auspiciul curților private dau în pârg, și-și aruncă neglijent încărcătura crengilor către stradă. De altfel se și vede, crengile nesocotite rămân jumulite de trecători, în timp ce de partea dinspre curte nu îndrăznește nimeni să se lege.

Într-o zi ca asta, acum vreo 25 de ani, eram cățărată prin corcodușii din Gheorgheni, și, împreună cu alte găluște din cartier, văduveam pomii de fructele lor încă verzi. Într-o zi ca asta, acu vreo 25 de an, eram ”la furat de corcodușe” — vorba vine furat, că erau pomii tuturor, neîngrădiți și nepăziți decât de bunul Dumnezeu. Pentru mama, era lesne de aflat că au apărut corcodușele: în fiecare vară, invariabil, apărea o urticarie teribilă pe puiul nomad. De fiecare dată când mâncam corcodușe verzi.

Pics by talented Francisc Sandor
Starring: corcodușele de azi.
Geanta.. geanta mea Wanderer, cross over de data asta, că e nevoie de toate mâinile libere 🙂