Este fondul de ten pe care l-am înhățat săptămâna trecută de pe raftul Boots. Erau mai multe fonduri de ten, dar având în vedere că eu folosesc bb coreene (și rar europene), am vrut ceva care să nu-mi arate ca o tencuială (deși sper și cred că s-au dus vremea acelor fonduri de ten). A costat undeva pe la 8 lire, și e într-un ambalaj foarte simplu. Probabil de aia. Că restul, cu pompiță, erau ceva mai costisitoare.
A fost ales cumva intuitiv, pentru că numele de Cool Vanilla îmi sugera oarecum că ar fi cea mai deschisă nuanță – este foarte enervant că n-au testere la Boots. Din fericire, presupunerea s-a adeverit și Cool Vanilla este nuanța potrivită pentru mine. Fdt este pentru toate tipurile de ten, și promite să asigure acoperire ușoară spre medie. Eu zic că oferă doar acoperire ușoară, și este potrivită pentru a împrospăta un ten fără probleme, cum e tenul meu. Tenurile cu nevoie de acoperire medie/mare nu prea au ce să aștepte de la acest fond de ten. Produsul oferă un finiș extrem de natural, cum asigură și numele, e ca un fotoprotector colorat (are SPF 15), și e hipoalergenic. Asta mi se pare grozav. Îmi amintesc că, acum 15 ani, nu prea aveam variante la fondurile de ten de piață, și colegele de clasă, proaspăt scăpate la cosmetice, își stricau tenul cu ele. Eu am fost mai norocoasă, și cu tenul, și cu cosmeticele (vezi reviews despre Sonya, by FLP), din fericire.
Essentially Natural este extrem de ușor, cu textură semifluidă, nu încarcă, dă senzația că nu ai nimic pe ten, însă totuși uniformizează plăcut, mie mi se potrivește. Desigur, fixat, ca orice alt fond de ten, cu pudră translucidă. Mi se pare că seamănă foarte mult cu CC Cream Elmiplant ca și acoperire, doar că rezistența este o idee mai bună. E perfect pentru vară, când ale mele bb coreene, care au whitening formula, nu se mai potrivesc – aș vrea să prind și eu un pic de culoare vara asta. Dacă-l găsiți – get it, este ieftin și perfect pentru sezonul cald!
Comments (1)
multumesc,Sigina.