Stau în fața calculatorului de vreo 30 de minute, încercând să mă adun, să scriu review-ul unui nou produs cosmetic de la Mac, brand de care mă îndrăgostesc încet, dar sigur. După minute de luptă cu formulările, o las baltă și mâ gândesc să mă trântesc înapoi în pat – nicăieri nu-i ca acasă!

Weekend-ul acesta a fost atipic, în sensul că am fost din nou la V. Dornei la consiliere, deși merg normal o dată la 2 săptămâni. Doar că acum nu m-am pornit vineri, la 7 dimineața, ci sâmbătă, foarte devreme. Acumulasem deja oboseală de vineri, pentru că mă trezesc devreme să merg la sală, ca apoi să am ziua liberă pentru alte activități. Vinerea s-a desfășurat normal, cu sport, cu Artis, cu întâlniri în regim ”musai”, că amânarea nu e întotdeauna cea mai bună soluție. Planurile mele de a mă pune în pat devreme vineri seara au eșuat lamentabil, așa că atunci când alarma a sunat sâmbăta dimineața la 4:30, s-au coborât toți sfinții pe faptul că I snoozed it de câteva ori, tot la 3 minute. Mă gândesc de ce dracu n-am putut s-o pun după 5 sau 10 minute, dar obișnuită fiind așa, ar fi periculos pentru punctualitatea mea, uneori șubredă. La 5:15 primesc sms: ”te sun eu când să cobori”. Era dr Mihai Suciu, medicul urolog cu care, de obicei, mă întorc de la Dorna, pentru că eu merg cu o zi înainte (și la Dana Derm). ”Ce bine”, mi se conturează un gând, difuz, în minte, lenevind 5 minute în plus… Cu ochii închiși, mă gândesc că am două variante: să folosesc minutele următoare să mai lenevesc în pat, fapt pe care-l voi regreta mai târziu, sau să fac un efort să mă ridic, să îmi ”tocnesc” un pic podoaba capilară (aranjată de cu seară, că știu ce greu mi-e dimineață), să îmi fac toaleta, să ma minim-machiez nițel, că nu e cazul să știe toată lumea cu care voi lucra în ziua respectivă că m-am trezit la 5, nu la 8, chit că mi-e foarte greu (știți deja că nu sunt a morning person AT ALL). Pentru că, deși sunt niște ore criminale pentru mine pentru trezit, vreau să fac asta. Pe mașină încolo, dr Suciu în asentimentul meu: ”Nu oricine poate să facă asta. Trebuie să ai pasiune și să știi ce vrei.”

Omul ăsta are o rezistență și o determinare incredibilă, un ritm de muncă cu care este greu de ținut pasul, dar singura cale spre a fi între foarte bun și cel mai bun, cred eu. Fără practică și confruntare cu tot felul de cazuri și situații, nu ai cum să devii foarte bun, poți să faci master, doctorat și enshpe mii de studii în plus. Trebuie să lucrezi, să fii acolo, ca să știi. Faptul că sunt triplu licențiată nu mă ajută când am în față un caz disperat, care știe că, dacă nu-și schimbă toate aspectele stilului de viață, se va duce pe copcă. Parcă toată teoria și informația acumulată ți se șterge brusc din cap când te confrunți cu unele situații, dacă nu ai deja ”mână”, practică, exercițiu. De aceea am ales să amân masterul și doctoratul, pentru că munca făcută din pasiune este incomparabilă cu teoria. Și atunci când voi ști exact pe ce vreau să construiesc, voi alege țintit subiectul doctoratului, că nu îl fac doar de dragul titlului, mi s-a acrit de diplome.

În fine, cumva am ajuns la Dorna Medical la timp, cu o oră înainte de programări. M-am dat jos din mașină cu greu, înfrigurată. Zici că eram pe slow motion. Odată intrată pe ușa clinicii, dau cu ochii de fetele de la recepție și îmi sare somnul, intru pe pilot automat, cer lista cu pacienții și mă îndrept către vestiare. În lift mă uit peste programări, apoi mă schimb urgent și îmi pregătesc hârțogăriile. Între timp, dau pe gât niște sirop de cătină și un pumnuleț de antioxidanți – arsenalul meu antioboseală, foarte eficient alături de adrenalină. Primesc, din partea conducerii, un trandafir superb și niște cioco – ”de 8 Martie” – ah, da, mă gândesc… Odată cu prima pacientă am uitat de oboseală și îmi amintesc că îmi place foarte mult ce fac, îmi văd de treabă și o țin așa până după masă. Sunt anumite cazuri care nu mi se șterg din cap nici după o zi plină, și apoi mă consult cu medicii mei colaboratori pt ei și citesc, citesc mult.

După program am rămas să mergem cu gașca pe undeva, să mâncăm, să povestim, să bem și să ne relaxăm. Pe mine mă interesa foarte tare partea cu dormitul, și odată atinsă, am dormit lemn până dimineață. Aveam deja peste 20 de ore de activitate și nu mai cooperam.

Dimineață vine Rachișan (pediatra, one of za best) la mine ”Hai tu să mergem acasă. Luăm dejunul la… (n-am percutat)”. Ne-am oprit în Bistrița, la Rapsodia. Ori eram noi (Dr. Andreea Răchișan + soțul dr. Adrian Hrușcă) obosiți, ori era cam friguț în restaurantul ăla. Însă am rămas plăcut surprinsă de mâncare – am mâncat o supă-cremă de broccoli, cu nucă, absolut senzațională și o salată cezar delicioasă. Drumul sinuos și subteran până la baie mi-a fost însoțit de un cor de ciripituri, pentru câteva secunde am crezut că vine de afară. Foarte tare idee să pună mp3 cu astfel de sunete din natură, inclusiv în baie. Dau un aer ”fresh”. Mi-a plăcut uscătorul, în genul celor ”blade air”, dar o altă tehnologie. Ce mai, m-a impresionat plăcut, că eram gata să mă plâng că e prea lung drumul până la baie. Prețurile ok, servirea la fel, n-ar fi stricat să fie un pic mai călduț.

Pe drum, aveam planuri mari: ajung acasă, trag un pui de somn, fug la Moving, mă văd cu fetele, viața personală etc. A, și e 8 Martie! Din păcate sau din fericire, tot uit că-i 8 Martie, în ciuda mesajelor și florilor. Zici că am amnezie temporară selectivă. Ajunsă acasă, m-am prăbușit în pat și am dormit până seara 🙂 Și iată de ce review-ul Mac va trebui să mai aștepte puțin, dar va veni și el curând, pentru că am ce să vă zic despre el. Și, la final de zi, am reținut și eu că este 8 Martie, fapt pentru care nu vă urez la mulți ani, ci o viață minunată, mereu însorită, ca ziua de azi, dar nițel mai călduroasă :D.