Piele uscată? Scalp care se descoamează?
Multe din uleiurile vegetale au o compoziție chimică mai mult sau mai puțin asemănătoare cu sebumul uman. Dintre acestea, vă povesteam de uleiul de migdale, dar și de uleiul de lux, arganul și complementul său perfect, uleiul de cocos. În principiu, ele sunt alimente, însă date fiind proprietățile lor benefice în uzul topic, se folosesc și în tratamentele de frumusețe.
Am avut mult timp o obsesie pentru argan (și încă îmi place foarte mult) și am încercat toate variantele de produse cu argan – românești, străine, mai ieftine, mai scumpe. Moroccanoil e cel mai tare produs dintre acestea. Alături de el, pentru sufletul meu și aromaterapie, uleiul de argan alimentar, presat la rece, rămâne pe piedestal, dar cu multiple utilizări.
Arganul conține acizi grași esențiali și steroli ce penetrează firul de păr, restabilind balanța hidrolipidică. Bogat în vitamina E (200% mai mult decât în uleiul de măsline), combate stresul oxidativ, având astfel efect antiage asupra pielii. Compușii triterpenici sunt deosebit de eficienți pentru pielea uscată, care se descoamează (de încercat și în psoriazis), iar compușii polifenolici și scualenele au efect antiinflamator și antibacterian. Aceste calități l-ar face util și în acnee, eczeme, rosacea, psoriasis.
Îl găsești AICI
Cocosul a fost și el obiectul interesului meu special o vreme. Aici găsiți mai multe detalii, acum nu mai mănânc cocos sub toate formele, dar îmi mai iau cremă de cocos să mănânc și utilizez cu mare drag uleiul de cocos pe păr și corp. Dacă am pomenit de faptul că uleiul de cocos restructurează firul de păr, nu prea am spus mare lucru despre piele. Se pare că într-un studiu efectuat pe 117 persoane cu piele atopică, persoanele care au folosit uleiul de cocos au suferit o îmbunătățire de 68% a aspectului pielii (hidratare etc), față de cei care au folosit doar ulei mineral (38% îmbunătățire).
Îl găsești AICI
În general, dermatologii și experții în dermocosmetică susțin că este puțin probabil ca uleiurile neemulsionate să aducă un beneficiu, din cauză că nu reușesc să treacă de bariera pielii, pentru a ajunge în celule. Paradoxal, studiile sunt încurajatoare și faptul că noi ne simțim pielea mai hidratată cred că este mai important decât teoria.
Vă povesteam aici că, în urma decolorărilor, scalpul meu a devenit foarte sensibil și, imediat după decolorare, până la următoarea spălare, pielea se descoama foarte tare. De aproximativ o lună, în fiecare seară, cu o zi înainte să mă spăl pe păr, îmi masez scalpul cu uleiul de argan sau cu uleiul de cocos. Le folosesc alternativ și procedez ca și aici: după masajul scalpului, întind uleiul și pe lungimea firului de păr și masez vreo 5 minute cu mâinile calde, ca să intre cât mai bine. Spre deosebire de trecut, acum cred că e mai eficient dacă îți pui o pungă/folie alimentară sau cască și o căciuliță, ca uleiul să penetreze mai bine firul de păr și pielea capului.
Descoamarea după decolorare s-a redus dramatic și părul e mai hidratat după fiecare mască. Firul degradat nu se mai reface, după cum spuneam, însă faptul de a-l menține hidratat previne ruperea, până când părul mai sănătos crește și-l înlocuiește. După măștile de ulei de peste noapte, e mai molcuț, mai mătăsos, mai flexibil.
Comments (1)
Subscriu la cele ai scris mai sus. Uleiul de argan este excelent pentru masti de par, lasate 2-3 ore in par. Si cel de cocos este bun pentru pielea capului care se usuca si apar descuamarea. Prietenul meu este dovada vie ca, dupa ce l-am masat pe par cu ulei de cocos, dupa spalare, problemele s-au diminuat considerabil.