I suddenly felt blue. Să fie pentru că e trecut de 12 noaptea, și tocmai am încheiat lectura pe seara asta din dr Sinatra sau pentru că luminile festive în forma de fulgi de nea de pe bulevard îmi inundă încăperea largă și obscură cu o lumină albastră și rece? Sau pentru că ochelarii de somn, de care sunt nedespărțită, sunt albaștri, și ei?

Trag draperiile, să-mi protejez camera de invazia albastră de pe stradă și, ca în *fiecare seară*, îmi jur că luna viitoare îmi cumpăr și eu draperii black-out. ”Dacă e noapte, îmi place să fie beznă”, bombănesc, afundându-mă în obscurul camerei. Doar lumina ecranului calculatorului se mai împletește cu firavele firicele albastre, ce trec de straja de la ferestre prea puțin transparentă pentru gustul meu. Dincolo, my princess bed, cum e poreclit patul meu de ceva vreme, ma așteaptă îmbietor… și alb. Și dantelat.

Patul e ceva magic pentru mine. Patul meu, desigur. Whenever I feel blue, mă retrag sub plapumă, și zâmbesc involuntar. Ce mare premiu merită inventatorul patului… e reconfortant și relaxant, și, lângă persoana potrivită, nimic altceva nu mai contează…. Good night