După procesul de scădere în greutate ne confruntăm adesea cu problema pielii lipsite de fermitate, până la cazuri extreme unde atârnă atât de rău încât e nevoie de chirurgie. La 30 de ani (respectiv 29, câți am eu – subliniez și trag de prefixul acesta cât mai pot 😀 ), producerea endogenă de colagen și elastină nu pune probleme, așa că, dacă ai grijă de tine, poți să-ți ajuți pielea să-și revină fără probleme. Durează, asta da. Cea mai eficientă metodă de a ajuta pielea să își redobândească fermitatea și să se retragă este să continui cu sportul. Astfel, corpul este bine irigat iar pielea este mult mai bine nutrită și oxigenată. Apoi e nevoie de alimentație și hidratare corespunzătoare și, nu în ultimul rând, de produse de îngrijire a pielii de calitate. Acum ceva timp v-am prezentat arsenalul meu de produse de remodelare, și primul despre care v-am povestit a fost crema pentru burtica gravidelor, datorită conținutului în colagen&elastină.
De curând am terminat fiolele cu colagen și elastină și o parte din cremele de remodelare corporală, minus gelul crio pe care îl rezerv pentru când se face cald, deoarece sunt o friguroasă și nu-mi place ”la răcoare” decât la +30 grade. Fiolele cu colagen Aslavital conțin un ser cu colagen și elastină de origine marină, extract organic de goji și argilă, plus un complex Ferulan. Ele sunt destinate îngrijirii tenului, gâtului, decolteului și au acțiune de hidratare, hrănire, antirid, fiind recomandate persoanelor cu vârsta 25+.
Sunt ușor de folosit, capul fiolelor au un puncticel care indică locul în care se pot rupe cu mâna, fără să te tai. Le-am folosit după duș (în general după dușul de după sală), amestecate cu crema de hidratare (am și o cremă bază neutră, în care se pot adăuga substanțe active, dar merge foarte bine cu crema obișnuită de corp) și pe întreg corpul am folosit cam 2-3 fiole o dată. Pentru că am ajuns cam rar la Lavinia în ultima vreme, mi-a fost puțin dificil să îmi fac singură masajul de tonifiere, dar de câte ori am mers la masaj, am dus fiolele cu mine și diferența între ce îmi fac eu acasă și ce îmi face Lavi e enormă. Adică efectul masajului de fermitate e potențat de fiole, îmi place enorm cum se simte pielea după, hidratată, proaspătă, fermă. La masaj la Lavinia am folosit și crema modelantă termoactivă, și crema pentru abdomen plat (ce mi-a fost ușor să o folosesc și acasă).
Nu pot să spun că am fost foarte constantă, dar în afară de ultimele zile, am avut grijă mai multă la dietă și am tras la sport ca de obicei – și da, am scăzut în centimetri. Ce are în plus crema pentru abdomen plat, se pare, e o formulă care acționează centrat pe adipozitatea abdominală. Masându-mă cu ea, am simțit că lucrează, deci ceva face. Oricum, mi se pare hazos să crezi că slăbești cu creme, neschimbând nimic la stilul de viață. Revenind la crema termică modelantă – nu este o cremă pentru înfoliere cum am crezut și eu, nici nu se încălzește dacă te înfoliezi cu ea, ci se folosește la masaj anticelulită normal, ea încălzind zona lucrată și stimulând circulația sanguină locală. Îmi place că nu e greasy, se absoarbe bine, și ambele creme lasă pielea catifelată.
Dacă e să fac un top al produselor, nu aș putea să vă zic care îmi place, deoarece fiecare acționează altfel, însă am o slăbiciune pentru fiolele cu colagen (le găsiți aici), care m-au ajutat mult și la pielea de pe gât și de sub bărbie. Cremele modelante le găsiți aici, despre criogel vă povestesc mai la vară 🙂 Per total, simt o îmbunătățire în fermitatea pielii și cred că, dacă e să ai măcar un produs de îngrijire în casă cu colagen solubil și elastină hidrolizată, acela ar trebui să fie fiolele Aslavital – ce deschizi folosești imediat, sunt ”porționate”, nu riști să ți se altereze produsul că l-ai desfăcut și nu l-ai folosit pe tot.
Și dacă v-a plăcut gama Farmec Natural, am o veste pentru voi: acum există o varietate delicioasă de șampoane din această gamă, pe gustul (sau mirosul? 😀 ) fiecăreia! Le găsiți aici.
Comments (4)
Chiar asteptam review-ul acesta, in special la crema pt abdomen! O sa merg si eu sa imi cumpar ca observ ca alimentatia si sportul nu sunt suficiente pt stratul ala incapatanat de grasime.
Dana, pt abdomen, alimentatia – 80%
Foarte bun review si foarte folositor. Cat despre prefixul de care tragi tu – eu nu ti-as fi dat vreodata mai mult de 26. Te pup :*
Cristina multumeeeeeeeeeeesc! 26 sa fie! 😛