Primesc constant comentarii, pe toate canalele posibile (offline și, în mare parte, online) despre faptul că găsiți încurajatoare, motivante sau inspiratoare postările mele legate de stil de viață (mai ales de sport&alimentație). Mărturisesc că îmi cad foarte bine și cred că în spatele sincerității lor nu pot să se afle decât persoane minunate, cu mult potențial în curs de descoperire și care pot să facă tot ce își propun.

Deși mare parte din automotivația mea este susținută de resurse interioare, faptul că eu vă motivez pe voi, mă motivează și pe mine! Este un efect benefic de bumerang  pe care doresc să-l păstrăm atât timp cât este posibil! Unele m-ați întrebat cum reușesc să nu mă las, să-mi găsesc resurse și să am o voință mai puternică decât stările prin care trec, de foarte multe ori. Nu știu să vă spun decât că… vreau. Dar un ”vreau” care nu este însoțit de acțiune, e degeaba. Nu debordez de energie, nu sunt deloc cea mai activă persoană pe care o cunosc. De foarte multe ori abia mă târăsc la sală, dar de cele mai multe ori, după ce îmi fac partea de cardio, îmi revin. Și, deși adesea îmi spun ”azi fac 25-30 min cardio și gata”, mă trezesc că, încet-încet, am făcut mai mult decât îmi propusesem. De exemplu: dacă după cardio îmi mai trec din stările diverse pe care le am (de la oboseală, răceală etern favorizată de aerul condiționat din sălile de fitness, până la deprimare și alte animale), încep și lucrez cel puțin două grupe de mușchi. Și, de cele mai multe ori, iese! Ideea e că nu pornesc niciodată cu ”nu pot”… mint, am zile în care îmi spun ”azi nu… azi nu mă simt în stare”, dar apoi vocea conștiinței vine și spune ”încearcă”. Așa că ”nu pot” al meu s-a transformat în ”încearcă”. Au existat, cred, doar două ocazii într-un an în care abia m-am mobilizat, am mers până la sală, și efectiv m-am pus înapoi în mașină și m-am întors acasă. Dar am 70% din cazuri în care spun ”încerc”, din care majoritatea cu succes. Nu vă lăsați, luptați cu voi – e cea mai grea luptă: autoeducarea, disciplina, se obțin cu enorm de multă muncă.

”Be stronger than your excuses.”

Mă ajută foarte mult citatele motivaționale, pe care vi le împărtășesc și vouă pe facebook, cu ghilimele ‘au ba. Mă gândesc că, dacă pentru mine au rezonanță, trebuie să vă pună în mișcare și pe majoritatea dintre voi. În momentul în care ai ajuns într-o formă în care ești mulțumit de cum arăți, atenția trebuie să rămână sporită să te menții pe linia de plutire, iar pentru asta trebuie să înveți să îți placă noul stil de viață, pentru a-l practica atât timp cât permite Cel de Sus.

”Your desire to change must be greater than your desire to stay the same.”

Nimic forțat, pe care nu-l poți încorpora în viața ta, nu va rămâne pentru prea mult timp acolo. Așa că aici pui în balanță dacă e mai important ca, după servici, obosit fiind, să mergi acasă, să mănânci și să te trântești în pat sau e mai important să fii satisfăcut când te uiți la tine în oglindă și să îți organizezi în așa fel ziua încât să ai o alimentație echilibrată și timp pentru sport de 3-4 x pe săptămână. Mai spuneam într-o postare că nu există două persoane cu vieți identice, așa că rămâne de văzut cum se organizează fiecare în parte, pentru că atunci când vrei ceva cu adevărat, scuzele dispar și apar soluțiile.

Există multe persoane care depun eforturi considerabile și lăudabile și slăbesc foarte multe kilograme, însă după o perioadă renunță și depun la loc. Trebuie să înțelegi că obiceiurile pe care le ai te duc acolo unde ești: cele noi, te mențin pe linia de plutire, cele vechi, te readuc la statusul vechi. Este posibil ca, în perioada în care nu mai vezi rezultate, să fie necesar să schimbi ceva – poate sportul, poate tipul de exerciții, dificultatea și, cu siguranță, alimentația. Nu poți fi la cură de slăbire toată viața, iar noi toți vrem rezultate pe termen lung, pe viață chiar. De aceea, prima vizită la nutriționist nu trebuie să fie și ultima, pe principiul gataaaa, am foicica și rețeta fericirii, ci – e ca la medic – trebuie să revii (nu la infinit, desigur), să faceți bilanțul, să se schimbe ceva dacă e cazul, să discutați – că poate sunt lucruri care ți-au scăpat – și, într-un final, vei învăța cum să mănânci și ce funcționează la tine. Pentru că oamenii nu știu să mănânce, observ, nici eu nu am știut, până acum. Nu este sport fără alimentație adecvată, nici alimentație adecvată fără o formă de mișcare potrivită. La care se mai adaugă condiționarea psihică, barierele psihologice impuse de prorpia persoană.

În mintea ta nu trebuie să existe dubii că poți, nici un ”sper” neîncrezător, pentru că astfel singură-ți impui limite. Întotdeauna e ”pot” și/sau ”vreau”, urmat(e) obligatoriu de acțiune. Încearcă să nu depinzi de grupulețe de prietene care merg la sală, ideal ar fi, dacă ești în cuplu, să vină și partenerul cu tine, dar oricum, să nu te lași influențată de cine vine sau nu la sală cu tine. La sală e de lucru, nu e loc de povești și socializare (eventual după). Mărturisesc că e foarte fain să ai uneori cu tine o prietenă la sală, cu ambiție și determinare ca ale Ioanei Bora, cu care să poți lucra bine, să faci întrecere pe bandă, stretching și alte cele. Cam așa ne-am distrat Ioana și cu mine zilele trecute la Club Moving (Fb aici, pagina aici – vedeți că e în mai multe orașe, să vă uitați la orașul în care sunteți), un complex select din cadrul hotelului Belvedere, cu piscină, saună uscată și umedă, săli de aerobic și cycling, săli de fitness și masaj. Terapia mea la Moving începe de când parchez fără stresul locului de parcare în spate la Belvedere, trăgând în piept cu nesaț aerul curat de acolo, înecată fiind zilnic de noxele minunatului centru de oraș în care locuiesc. Sunt absolut saturată de gălăgie și poluare, iar amplasarea Clubului Moving & vederea de pe bandă mă relaxează instant! Piscina este ultima mea oprire în cadrul serviciilor Moving, unde servesc o binemeritată leneveală pe șezlong sau în colac, în apă, că deh, de ce să mai depun vreun efort… 🙂

Locație foto: Club Moving, foto by Dan Suliman.