E ceva vreme de când îmi stau amaranthul și quinoa neagră neatinse, pe raft. Asta pentru că nu au o palatabilitate grozavă, deși sunt pseudocereale valoroase nutritiv. Amaranthul e ușor… ca nisipul (de aceea mereu l-am amestecat în mâncărurile mele cu quinoa albă), iar quinoa neagră, față de cea albă, e mai dură și nu are același gust.

Așa că am decis să le utilizez sub altă formă și le-am făcut făină. Pentru asta, un ajutor inegalabil mi-l dă moara electrică, nu știu cum să-i mulțumesc mamei că a luat-o, pentru că pot să fac făină din orice cu ea. Am avut emoții că nu va măcina așa boabe minuscule, dar spre fericirea mea, a mers. Prima oară mi-am făcut pâiniță din ea (eternul meu blat, ca blatul de pizza, copt într-o cratiță). Făina lor nu se leagă așa frumos, e sfărâmicioasă, așa că are nevoie de glutenul din făina de grâu (sau secară sau orz) pentru a o frământa. Am adăugat, astfel, și făină integrală de grâu, cât să devină cocă. N-am o rețetă, eu pun apă și ulei și frământ, chiar dacă e nițel sfărâmicioasă coca, o întind și îi dau formă după care o pun la copt. Ulterior, mi-am zis să mai fac și altceva din ea, și cum brioșele normale nu prea au ce căuta des la masa mea, am zis că le fac sărate. Am folosit făina de amaranth și quinoa în proporție egală cu făină integrală de grâu, de această dată (se poate folosi și făină albă, dar eu, personal, nu sunt fanul ei deloc) – știu că nu-i frumos, dar am uitat să măsor pentru că eu pun după ochi (promit să reglementez treaba asta și să dau o rețetă cândva), un ou, un pic de ulei și lapte/apă, plus praf de copt. Adică, la fel ca la brioșele normale, însă fără zahăr. În schimb, răzăliți în compoziție caș/brânză sărată, puteți pune bucățele de șuncă și ce mai aveți prin frigider. Data viitoare plănuiesc să pun și ciupercuțe ”bucățite”. În cele din poză, eu am adăugat doar sare și o brânză sărată care s-a topit și nu se prea vede acolo, în textură, dar se simte. Practic, puteți face brioșele sărate cât de consistente vreți – cu caș, șuncă, ciuperci etc și le puteți servi ca mic dejun sau ca aperitiv la mâncăruri.

Și acum, din ce mai mănânc eu dimineața. V-am obișnuit cu dejunuri dulci – iaurt cu cereale, migdale, fructe etc, dar am perioade și perioade, când prefer dimineața sărat. Acum e una din perioadele în care simt nevoia de sărat și de mâncare convențională. În genul: un ochi, ciuperci, crudități sau dejunuri mai mult crude – guacamole, cherry, icre de chia. Adicția ultimei perioade a fost supa cremă de linte roșie (fiartă) și gaspacho (crudă).

O dată la nu știu câte luni, mi se face poftă de cereale crunchies, în genul Nestle Fitness. Pentru că sunt bune la gust, deși sunt prăjite și zaharisite de mama focului. Aportul caloric pe 100 de g (395 kcal) nu difera foarte mult de cel al fulgilor de ovăz normali (370kcal/100g), însă nu e chiar totuna (carbohidrați cu absorție rapidă, ce nu mențin durata sațietății vs. carbohidrați cu absorbție lentă ce dau sațietate). Cerealele Nestle sunt bune la gust și în niciun caz nu te limitezi la porțiuța aia de 30 de g, însumând 118 kcal, ce înseamnă, practic, o lingură cu vârf de cereale. Pui cel puțin 150 g la o porție, că doar trebuie să le simți. Asta înseamnă peste 590 kcal doar din cereale, la care nu mai menționăm cantitatea de lapte sau iaurt. Cu fulgii integrali normal nu ai cum să pățești asta, pentru că nu gâdilă așa tare papilele gustative și mănânci mai puțini. Nu știu ce să zic, între un dejun zaharisit de Nestle și un dejun de aprox 190 de kcal (atât cât are dejunul meu cu ou, ciuperci și crudități, din imagine), parcă aș alege mâncarea naturală. Dar deh, îmi permit și eu o dată la x luni un 500 kcal la dejun din zaharuri. Preconizez că mă va ține ceva vreme punga asta.