Nu doar socială în online, ci cu adevărat, în offline. Am avut talentul să nu realizez până cu vreo săptămâna înainte că în weekend-ul ce tocmai a trecut mi s-au suprapus niște evenimente. Așadar, prima conferință anti mit, anti spam, anti stereotip, MASmedia, de care vă pomeneam aici, a avut loc vineri și sâmbătă. Tot sâmbătă, a avut loc întâlnirea anuală a bloggerițelor de beauty, eveniment pe care îl așteptam cu o oarecare nerăbdare. Plus o invitație la #chefulanului (cine știe, cunoaște), unde mi-a fost îngăduită o întârziere demnă de V.I.P. :))
Evenimentul antisocial media a fost realizat de Gabriel Gorgan ( susținut de echipa de voluntari) și s-a desfășurat în două după amieze. Țin să-l felicit pe Gabi pentru concept și eforturi, și la cât mai multe ediții, din ce în ce mai bune.
De ce trebuia să fii la MASmedia? Pentru că ești în online și trebuie să știi ce să faci și ce să nu faci, dacă vrei să te situezi la Mark as read in Inbox, și nu în Trash/Spam, simbolic vorbind. Pentru asta ai avut vorbitori care și-au împărtășit experiența și de la care ai fi putut extrage niște idei de ținut minte. Ziua de vineri a început cu băieții de la Cenzurat (Look TV) – adică Bob, Dragos, Tibi și Cucu. Au făcut ce au știut mai bine – au destins atmosfera, ne-am amuzat puțin, și ne-au povestit despre clișee din punctul lor de vedere. Un discurs structurat a avut Oana Barbu, cadru universitar la Publicitate, la Universitatea de Vest Timișoara și piaristă din pasiune. Oana ne-a pregătit 11 mituri despre publicitate adunate din practică, din punctul meu de vedere un pic mai valoroase decât teoria. Dintre cele înșirate, scopul primar al publicității nu este să vândă, ci să informeze. Sunt de acord că poți să vezi sute de reclame, dar dacă nu vrei, nu cumperi. Eu cred că publicitatea e bună ca să aflu că un produs există. Și, eventual, cu ce vine mai bun decât altul, din aceeași categorie. Desigur, îmi folosesc ”ștergătoarele” pentru abureală, că deh, nu tot ce zboară se mănâncă. Dar fără să fie făcute publice, de unde să afli de ele?
Un alt aspect era că reclama nu face produsul neapărat mai căutat și ideea era că e ușor să dăm vina pe altceva (aici, pe publicitate) pentru a ne scuza propriile excese. Corect, eu personal văd prea puține reclame, dar când mă duc la hipermarket, să zicem, când văd tot ce e acolo, vreau de toate. Nu reclamele mă fac să mă trezesc la casă că plătesc 400 lei în loc de 200. Și vorbind de stereotipuri, publicitatea lucrează cu stereotipuri pentru că lumea la asta reacționează. Acestea sunt câteva idei din discursul Oanei Barbu, înainte să intervină ceva, să trebuiască să plec, să mă lase bateria de la mașină și să îmi dedic restul serii acestei inopinate distracții mâncătoare de bani. Rezultatul a fost că pe sâmbătă am avut mașina brici :))
A doua zi, sâmbăta dimineață, a început cu ”liniștea dinaintea furtunii”. Pe cât de relax am putut să-mi iau eu dejunul și să nu o iau la picior imediat ce mă spăl pe față, pe atât de plină a fost după masa. A doua zi de MASmedia a debutat cu Andrei Gheorghe live pe Skype pentru auditoriul din sală. Vă zic imediat de ce nu l-am prins de la început. Pe Vali am ținut să nu-l pierd că știam că povestește din experiență și mă interesează să văd ce are de zis întâiul blogger al țării. Am auzit despre strategii noi în online, dileme din online și ”nevrozele personale” ale bloggerului, pertinente, de altfel. Nu vi le detaliez aici, deși le-am notat, pentru ca data viitoare să fiți și în sală. Dar vă spun strategiile preferate ale lui zoso: uite un comunicat util; ai scris de bine de noi (cu exemplificare); știm că ești trist (de aceea îți trimitem niște bere – un gloss Yves Saint Laurent din partea Douglas, pentru mine, vă rog :)) ); știm că îți cauți espressor; scrie ce vrei tu – favorita și a mea, atunci când companiile doresc părerea ta publică, indiferent că e bună sau rea. Nu primesc colaborări cu ”îți trimitem, dar doar dacă scrii de bine”. Blogul meu nu e stâlp de afiș, îți asumi părerea mea despre produsul tău. Pe Ana Morodan am ratat-o la tecomm și speram să o prind acum, la MASmedia. Din fericire am reușit să facem cunoștință, din nefericire evenimentul de la care fugisem, Beauty Bloggers Meet, era spre sfârșite și a trebuit să fug acolo. Nu știu ce a povestit Ana, însă am auzit că a strânit polemici prin sală pe marginea conceptului de blog autentic. Să fi fost vorba de blogging amator și de PROblogging? 🙂 În orice caz, Morodan mi-a făcut o bună impresie ca om – deschisă, stăpână pe sine și ca apariție – stylish, of course! 🙂 Am senzația că e ”socială” cam ca mine și că ne vom tot întâlni de acum… Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să audiez toți vorbitorii, pentru că sunt convinsă că aș fi rămas cu cate ceva interesant de la fiecare.
În paralel a avut loc întîlnirea anuală a bloggerițelor de beauty (eu lipsesc din poză, din motiv de masmedia), eveniment prezidat de Cleo, Laura și Anca (cel puțin cât am fost eu în zonă). Evenimentul e la a doua ediție și deja se văd progresele: am avut o dezbatere interesantă pentru nișa noastră, la care mi-ar fi plăcutsă asist până la sfârșit și să împărtășesc din ce am învățat în 4 ani de beauty&lifestyle blogging. Locația a fost minunată, centrul de educație Farmec e un cuibușor modern și feminin perfect pentru întâlnirile noastre roz. Mov, chiar 🙂
Am avut plăcerea să revăd o parte din fetele cunoscute la prima ediție și am văzut și figuri noi cu care mărturisesc că tare aș fi vrut să interacționez mai mult, dar așa este când ești între două evenimente: nu le onorezi cum trebuie pe niciuna. În premieră a fost cu noi Oriflame prin Răzvan (area sales), care cred că a fost mai mult decât extaziat de subiectele în discuție, de jargonul bloggericesc feminin și treburile glossy, dar a rezistat eroic, ca un gentleman, că doar cu asta se ocupă… ;)) Noi îl mai vrem împreună cu noi. Oriflame nu are încă prezență online, dar va fi musai, că altfel nu se poate. Și de această dată am fost răfățate cu ”goodies bags” pline de cosmetice de tot felul, pe care vi le arăt într-o postare separată. Mulțumesc Ioanei Maria Todoran (Boulevard Studio) pentru coafura mea, care a fost foarte apreciată, de toată lumea 😉 (credit pentru două foto: Lorena Marchis)
Seara mea s-a încheiat glorios la #chefulanului, adică o petrecere liniștită, privată și fără excese, între oameni cunoscuți. Îhâm. Anyway, chiar m-am simțit ca-n family. And arhi is a sweetheart. (Later edit: rujul roșu, aici.)
Comments (5)
Repet, rujul e bestial!
noh fix ruju ala became my faaaav 😀
Gloria, Mihaela, review here http://www.sigina.ro/2013/11/review-rujul-rosu-ultra-rich-color-rimel-wonder-lash-golden-rose/