Dat fiind faptul că vara avem o diversitate mai mare de alimente am rărit postările despre alimentație. Cu toții suntem de acord că iarna e cel mai greu să menții o dietă echilibrată, cu cât mai multe crudități. În tot timpul de când am lucrat la stilul meu de viață, am experimentat mai multe obiceiuri. Le-am pus în balanță cu tot ce am învățat și cu felul în care să mă simțeam. Am ajuns la concluzia că diversificarea cu seriozitate și responsabilitate a dietei este cheia unui regim alimentar sănătos și cred că dietele extreme sau care omit anumite grupe alimentare sunt de evitat. Știți că m-a pasionat și mă pasionează alimentația raw vegan însă, alături de vegetarianism, nu cred că e în regulă să fii vegan 100%. Este important însă ca ponderea crudităților în alimentația de zi cu zi să fie cât mai mare, de aceea e minunat dacă învățați cât mai multe rețete vegane, pentru a mânca cel puțin 50% crud și să vă placă ceea ce mâncați, să fie bun la gust!
Dieta mea de vară se menține la un 70-80% crudități, dar mănânc acum carne mai des (de animale/păsări de casă, niciodată din magazine), pește. Profit foarte mult de alimentele de sezon: am mâncat căpșune sub toate formele crude posibile: smoothie, căpșuni cu mămăligă și smântână, căpșuni ca atare etc. Cireșe, afine, zmeură și lebeniță, care este 90% apă organică, alcalină, foarte de dorit pentru organismul nostru. Foarte mult îmi plac cruciferele în perioada aceasta – varză, broccoli, conopidă, sub diverse forme. Prefer broccoli înăbușit cu puțină sare, și apoi amestecat în salate, cu brânză rasă etc. Conopida pane (fără/f puțin ulei, gătit în vase Zepter), mâncare de conopidă, varza crudă în 99% din cazuri. Și pentru că e și sezonul vinetelor – vinete la grill, vinete pane (paneurile nu le-aș recomanda în forma clasică, dar fără ulei și în vase care nu deteriorează produsul e ok din când în când, alături de multe crudități), salată de vinete, uneori vinete crude, tăiate cubulețe, în salate. Porumbul fiert îmi place mult, acesta dulce, nu cel târziu, ardeii cruzi și copți – salata de ardei copți o consum ca mâncare, mi se pare o risipă de gust să combin cu altceva. Dovleceii îmi plac gătiți sub orice formă, iar fasolea păstăi îmi place cel mai mult cu maioneză.
Desigur, nu lipsesc supele și salatele mega asortate, cu semințe – obicei păstrat din iarnă. Despre legumele și fructele de sezon vă pot povesti și în detaliu până mâine dimineață, dar sunt convinsă că vara vă e și vouă mai ușor să le procurați și să le introduceți în alimentație. După cum am spus, consum și carne, lapte, ouă moderat, din surse naturale. Îmi place să beau lapte crud la bunica, proaspăt muls și să mănânc din tufe tot ce are prin grădină. Am rărit cerealele integrale în favoarea pâinii, dar cred că voi reveni la cereale, pentru că sunt mai complete și intervenția umană asupra lor e minimă. Cu privire la fructe, pot să zic că profit din plin de ”valurile” de sezon: au trecut căpșunile, cireșele și vișinele, dar se mențin pepenii în forță, piersicile, caisele. Oleaginoase am mereu, indiferent de sezon (alune, migdale și alte semințe).
Eu sunt de părere că zaharurile rafinate și sucurile din comerț pot să lipsească din alimentație. Totuși, câte o mică scăpare nu e o problemă. De exemplu, prăjituri nu mănânc decât foarte rar, dar cam o dată pe lună mănânc macarons. Sau prăjitură făcută de mine, acasă, cu făină integrală. Mai mănânc și în oraș – papanași, clătite, dar foarte rar, o dată la câteva luni bune, poate chiar la un an. Ce trebuie să rețineți e că nu e nimic ”interzis”, dar că sunt anumite pseudoalimente, cum îmi vine mie să le zic, pe care e bine să nu le consumați – nu oferă nici sațietate, au și aport de carbohidrați inutil. Dieta mea nu mai include sucuri carbogazoase de niciun fel de mult timp. De multe produse zaharoase nici nu îmi e poftă, pentru că deja am format un sistem de valori cu privire la alimentație. Ciocolata este singurul produs zaharos pe care îl consum mai des, în general îmi iau glucidele din fructe, sucuri naturale, miere. Băutura cea mai utilă cred că e apa cu polen, lămâie, cu sau fără miere (foto).
E cald și sunt deschise terasele. Singurele băuturi cât de cât ok, în afară de apă plată, sunt ceaiurile. Există tot felul de cocktailuri de fructe și limonade care mie îmi plac tare mult, însă detest că au atât de mult zahăr. Până și sortimentele de limonade au inacceptabil de mult zahăr. Eu beau doar una o dată, dacă mi-e poftă, în rest continui cu ceaiuri neîndulcite sau apă. Băuturi alcoolice beau doar la evenimente – puțiiiiiiiiin! 🙂 V-am trecut în revistă în mare cam ce mănânc și pozele poate vă ajută să vă inspirați, sunt destul de reprezentative pentru meniul meu, dar nu sunt singurele lucruri pe care le mănânc, repet, acestea sunt de sezon. Dacă vreți ceva punctual, detaliat, let me know. După cum vedeți, sunt o gurmandă! Mănânc din ochi orice-i bun ;))
P.S. Dacă se întâmplă ca la o masă să mâncați mai mult gătit, nu e problemă, celelalte două mese și gustările să fie crudități multe și e ok.
Comments (5)
si eu mananc 90%cruditati vara.. :)) mai ales pepene. am zile in care mananc numai pepene si nu simt nevoia de altceva. 🙂
incerc si eu sa am un stil mai sanatos pentru ca pana acum am mancat foarte dezorganizat si cu foarte multe dulciuri. 😀
foarte utile sfaturile tale
pupici!
Ador postarile de genul acesta!!cu ajutorul micilor tale “tipsuri” am slăbit 7 kg într un timp relativ scurt!!!! Te rog sa scrii mai des cum sa combinam alimentele corect!multumim frumos
Eirene, serios??? Ma bucur enorm! Daca ai vrea sa imi povestesti pe mail cum ai facut si ce ai aplicat din “tips”-uri, iti public povestioara:) Keep doing the good job!
Apă cu polen? Care-i tehnica? Îmi place mult polenul, dar nu prea ştiu cu ce să-l combin, şi m-am săturat de el aşa crud. 🙂
Bi Dix, polenul are in jurul granulelor un strat protector pe care daca nu-l descompune sistemul enzimatic din saliva nu-ti foloseste. Daca il lasi in apa devine activ din cate stiu, e o bautura energizanta. Si asa trebuie sa bem apa, si e mai usor sa duci polenul asa cu tine. Adica eu nu merg cu polenul crud dupa mine 😀 decat asa 😀