Acum ceva timp am dezvoltat o reală pasiune pentru lentilele de contact cosmetice și mai cu seamă pentru o culoare anume, Platinum, de la Bausch&Lomb. Am încercat și altă firmă de lentile de contact, Ciba Vision, dar mie nu mi s-a potrivit. Bausch&Lomb e perfectă pentru că arată natural, nu trădează culoarea naturală prin mijlocul lentilei. Nu-și dă nimeni seama că porți lentile (în afară de cei care te cunosc 😉 ). Ciba Vision sunt nițel mai mari și mai moi și din cauza asta nu prea m-am înțeles cu ele. (Am scris despre ele aici, apoi aici și aici.). Vara asta mă hotărâsem ca, pe lângă Platinum, să îmi cumpăr și una din nuanțele de verde de la Bausch&Lomb, însă am tot amânat din cauza unor investiții prioritare acum. Și m-am trezit cu o propunere de review din partea celor de la Videt, ”Opticianul tău online”, care comercializează ochelari și lentile de vedere și care au și lentile colorate, pentru o pereche de lentile Cooper Vision. Propunerea a fost binevenită 😀 Lentilele de contact cosmetice Cooper Vision nu sunt atât de mari ca și Ciba Vision. Ciba Vision au 14,5 mm diametru, Cooper Vision sunt cu puțin mai mici, au 14,4 mm diametru, față de Bausch&Lomb 14 mm (perfecte pentru mine, pentru că am ochii micuți).
Totuși, acel 0,1 mm în minus se simte. Cooper Vision sunt și ele moi, dar ușor de manevrat, le-am pus rapid și nu m-au deranjat deloc toată ziua. Pe un ochi de un căprui așa cum îl am eu nu se vede o foarte mare diferență, dar arată natural. Cred că verde se va converti în culoarea verii pentru ochii mei, alături de căprui care îmi place oricum. Pentru că verdele e o culoare caldă, iar Platinum a fost cam greu de asortat cu verile trecute, fiind o culoare rece. Și dacă mai pui că sezonul viitor se va purta mult verdele-smarald, sunt în trend și cu privirea, pentru că îmi voi achiziționa și alte nuanțe de verde 😉
Comments (3)
f bine iti sta :*
Alisa ms draguta 🙂
Multumim pentru review, ne pare bine ca iti plac, sa le porti sanatoasa!