Nici n-am știut ce dor mi-a fost de soare și verdeață până n-am văzut primele firișoare verzi, care își intrau serios în drepturi prin pătura de frunze adormite din pădure. Păpădiile au brodat marginile șoselelor cu bănuții lor rotiți după soare și păsărelele și-au dezmorțit glasul într-un tril pestriț, împletit cu foșnetul frunzelor în adierea blândă a vântului.

Am oprit muzica din mașină și-am deschis geamurile. În sfârșit! Mă săturasem să fiu captiva frigului în interiorul mașinii. Am oprit pe marginea drumului și… ce să vezi, o bufniță minunată moțăia pe o creangă străvezie, legănată de vânt. A fost o priveliște fantastică de câteva secunde, fiindcă m-a văzut și și-a luat zborul când a simțit că mă apropiu să-i tulbur mișelește intimitatea cu un click de poză. M-am uitat mult după ea, cum a zburat în pădure, până când nu s-a mai văzut, să-mi rămână în minte, dacă pe telefon n-am reușit s-o prind. Era prima oară când vedeam această creatură pe viu, de o frumusețe ciudată, maiestuoasă, misterioasă. Pentru că eu cu acea pădure ne întâlnim des, îmi arată adesea comorile vii pe care le poartă. Iepurași, arici, căprioare, mistreț, vulpi, păsărele de tot felul, dar până acum, niciodată o bufniță!

M-am afundat în pădure cu nesaț, așa cum te afunzi într-o vară toridă într-o apă îmbietoare. Cu cât mai departe de șosea, cu atât mai bine. Atunci când auzi doar coloana sonoră a vântului însoțit de tamburinele foșnite ale frunzelor și ciripitul cristalin, știi că ești suficient de departe. Nu trebuie să auzi voci străine, nici semne de existență umană în depărtări. Doar covorul de frunze crocant sub tălpile văduvite atâta timp de natură. Atunci te așezi, închizi ochii, inspiri adânc, îți golești mintea și te lași pătruns de muzica divină a naturii.

Miros de ciuperci. Am deschis ochii și le-am căutat cu privirea. Într-adevăr, nu departe de unde mă așezasem se-nfoiaseră două ciupercuțe și-și răspândeau mireasma în vecinătăți.

Am stat așa o vreme, copleșită de plăcere, încercând să captez liniștea, trilurile, armonia, aerul, energia în mine ca-ntr-o capsulă, ca pe-o bulă de aer care ajunge doar pentru o zi. Și a fost ca o mini vacanță, m-am relaxat, m-am liniștit, astfel am putut să rămân implacabilă față de nebunia centrului, când m-am întors acasă.

Outfit: cardigan Vero Moda, maiou Bershka, colanți leopard print metalic sosetaria, papucei leo print Bb Up, colier vintage.