După îndelungul trai dus în plină modestie, încununat de strictul necesar înțeles la nivel de shopaholică&beautyfashionistă, un wishlist nu foarte lung, arborând ultimele fițe în materie de lifestyle, consider că ar pune un capac somptuos, ca o coroană, existenței mele neîndestulate de până acum… Am zis ultimele? Cine zice că-s ultimele? Ultimele deocamdată, menite să stăvilească nesațul meu pentru ceea ce cred eu că e luxul. Ah, ultimele, adică cele mai recente? Pentru alții, poate nu, dar pentru mine da :)) Pentru că tocmai am ajuns la un nivel la care aurul nu doar se poartă (ca bijuterii sau în cosmetice), ci se consumă. Îmi doresc să mă hrănesc cu aur…piu-piu!..
Și acum lăsând gluma la o parte (căci, evident, am glumit!) voi știați că, pe lângă prăjiturile cu foiță de aur, există și șampanie cu foiță de aur digerabilă? Nah, eu nu știam, există, și arată…sclipitor! E, practic, un vin spumant alb, cu particule aurii ce-ți iau ochii. Unde? La Cluj-Napoca îl puteți găsi la magazinul de flori de lângă Polus Center (nu știu cum se numește, dar voi reveni cu un update când aflu numele magazinului). E ușor de găsit. Și nici măcar nu e o avere: o sticlă mică, atât cât ar servi două persoane o dată, costă vreo 56 lei. Există și sticlă normală, în jur la 100 de lei și una mai gigantă, am uitat prețul. Până la urmă, să bei lux nu e chiar așa de scump… ;)) Și, vă închipuiți, îmi trebuie! Una s-o consum și alta s-o țin de bibelou, că tare frumos mai arată! Österreich Gold, căci așa se numește minunea, vine într-un ambalaj de carton sub formă de lingou de aur. ….Două lingouri, vă rog??? Și parcă ar merge și prăjitura cu foiță de aur….
Și vorbind chiar serios acum, aurul este un metal esențial pentru organism, în special pentru sănătatea creierului. Nu vorbim acum de aurul sub formă de lingurițe, pahare etc, ce s-ar părea să aibă efect purificator asupra alimentelor care sunt păstrate în ele, ci de aurul în stare coloidală. De exemplu, sunătoarea (uleiul de sunătoare, ceaiul de sunătoare) conține aur coloidal, cu efect benefic în tratarea depresiilor (ca o paralelă, frățânele, argintul coloidal, este un minunat antiseptic – se găsește în gălbenele, de exemplu). Alte beneficii ale aurului coloidal le găsiți în acest articol.
Să reluăm tonul de mai nainte și să revenim la wishlistul de ultimă fiță. De curând am auzit de gastronomia moleculară și, cum eu nu sunt doar beauty curioasă ci și gurmand-curioasă, aș fi mai mult decât încântată să aflu că s-a deschis vreun restaurant cu bucătărie moleculară la Cluj-Napoca. Și, dacă n-ar avea prețuri astronomice, m-aș duce mâine să-l încerc. Dar încă nu am auzit să avem, iar dacă aflați de așa ceva oriunde în țară, leave a comment below, please :D. Info despre gastronomia moleculară găsiți aici, iar pe mine la o masă de restaurant de acest fel, de îndată ce va fi posibil :)) Nu-s întemeiate curiozitățile mele??
Comments (4)
e spectaculoasa sampania aia, am avut la nunta de baut si invitatii au primit cadou o sticla mica si unii nici acuma nu au desfacut`o ci o tin de decor. le`am zis ca gustul e mai bun decat aspectul 🙂
legat de chestii cu aur, trebuie neaparat sa fac rost de oja OPI – the man with the golden gun, arata asa bine pe oja neagra sau albastru inchis.
Maddy, serios? Sa o pui pe IG, ca acolo o vad cel mai repede, cand o ai 🙂 Cat despre sampanie, ma bucur sa aud ca e si buna 😛 E doar o chestiune de timp pana ajunge si in mana mea. Arata atat de glossy 😛
in 2010 am avut nunta, de atunci s`a dus toata, ultima sticlaramasa a fost bauta la revelionul 2012 🙂