Fondul de ten din gama Avon Luxe, primit în decembrie, e unul din cele mai frecvent utilizate fonduri de ten la sfârșitul anului trecut/începutul acestui an (de către mine), până la BB Creams. De la Avon, am mai folosit 24k de care am fost destul de mulțumită, dar nu m-a dat pe spate. Obișnuită fiind cu denumirile pompoase de marketing, nu aveam foarte mari așteptări nici de la Luxe. Flaconul în care vine este unul elegant, arată ca un produs de lux, cu capac și pompiță aurii, ca oglinda. Îmi place designul. Din comunicat am citit că gama ar avea ingrediente foarte fine, că fondul de ten oferă un aspect satinat, fin. Lipsa informațiilor o constat doar pe sticlă, dar există un minim informațional pe cutia sa movulie și elegantă. Nuanța mea e porcelain, speram să o nimeresc. Inițial, în flacon, mi s-a părut că e rozuliul acela nesuferit, dar nu este roz, pe față se pliază perfect nuanței tenului meu. Consistența e cremoasă, așa cum o au, în general, fondurile de ten, cu acoperire bună, se uniformizează foarte frumos din prima.
Fondul de ten 24k mi-a dat o ușoară senzație de pori ușor astupați parcă, mă așteptam la ceva asemănător și de la Luxe. Vă spun, nu prea dau credit perdelelor de marketing, fiindcă de multe ori sunt înșelătoare. Alteori însă, produsele chiar se ridică la nivelul așteptărilor. La fel e și în cazul fdt Luxe, care, deși are o acoperire bună, nu dă senzația de pori astupați sau de mască, e chiar foarte fain, arată minunat fața cu el și, la mine, durează fără probleme întreaga zi (”pensulat”, of course, cu nițel de pudră, pe zona T mai mult, deși am ten uscat). A fost o surpriză foarte plăcută, chiar nu aveam mari așteptări, și îmi place acum foarte mult. Concluzie: e un fond de ten care se prezintă frumos, luxos, e cremos, cu acoperire bună, fin, satinat, are o persistență bună, se ridică la nivelul altor fonduri de ten care mi-au plăcut mie. Dacă este ceva ce-mi displace, poate unele ingrediente, care nu mi se par tocmai în regulă. Sper, însă, ca acestea să nu treacă de bariera de protecție a pielii, deși părerile sunt împărțite.