Iată-ne și în decembrie, prima luna de iarnă cu nopți prea lungi și reci. Nu îmi vine să cred că s-a terminat căldura și mai ales că soarele trece cu spatele pe la noi, grăbindu-se către imersia în orizonturi mult prea devreme. Am încercat sentimente de dor de ducă, ca și păsările călătoare. Dar nu e momentul, așa că am găsit o cale să fac nopțile mai frumoase. Pe mine mă pasionează lumânările de cameră și cred că în cele trei luni de glorie ale lor ar trebui folosite din plin. Parfumate sau nu, lumânările schimbă total aspectul unei încăperi: fie un spa, fie propria ta cameră. Nu cred că trebuie o ocazie specială pentru a ține lumânările aprinse, nu sunt de acord că locul lor e doar pe masa de Crăciun sau Rev și gata. Iarna nu e un anotimp ușor și ne ține mult timp prizonieri în casele noastre. Mai ușor e să privim lucrurile altfel și să facem din locuința sau camera noastră un refugiu plin de căldură, unde ne dezbrăcăm de grijile de peste zi. Și în ultima vreme mi-a zburat gândul tot mai des la Lumea Lumânărilor, un loc fermecat pe care l-am vizitat în cadrul CBT. Mi-a rămas mintea la lumânările mari, din care mi-aș face un adevărat altar în dormitor. Pentru sufletul meu, dar și în cinstea Eon gaz și Electrica ;)) De aceea, când Ruxandra Sâna mi-a făcut invitația pe mail, mie și altor bloggeri clujeni, de a merge și a pregăti împreună o parte din lumânăricile de sezon, am fost foarte încântată! Am renunțat chiar la ora de Ultimate Pilates de la Gimmy ca să fiu acolo. Drumul până la etajul cu pricina al halei a fost presărat cu lumânărele, servind drept ghid. Sus aștepta Ruxandra și echipa, care nu ne-au pus la treabă chiar nemâncați. După ce am servit niște gustări tradiționale, ne-am apucat de lumânărit, sub supravegherea atentă a specialiștilor 🙂 Unii dintre noi au turnat prăjiturele (cupcakes) în forme, alții am pictat de mânuță oameni de zăpadă, care așteptau pământii pe masă să prindă culoare sub pensulele noastre neîndemânatice. Înțelegerea a fost așa: ce lucrăm, luăm acasă 🙂 Oameni dragi mie + lumânări și vin fiert au fost combinația perfectă pentru o seară de marți de decembrie friguroasă. Fie că sărbătoriți Moși, aniversări de orice fel, fie că vreți pur și simplu să faceți un cadou, eu zic să faceți o surpriză luminoasă autohtonă, lucrată de mână. Vă las cu galeria foto (click pe poze pt mărire), nu înainte de a vă anunța că eu și Lumea Lumânărilor vă pregătim o mică surpriză 🙂 Let the bloggers paint!
Comments (8)
minunata activitate !
Ce frumos….si eu sa fii vrut sa particip…:( Oricum am observat ca au mai fost campanii pentru bloggerii participanti la CBT, diveste si toate foarte frumoase dar eu nu am fost contactata pentu nici una. Ce lumanarica ti-ai facut?:*
Cleo, un omulet de zapada. Nu stiu, cred ca nu te au toti in baza de mailuri… :*
@Cleo: Evenimentul nu a avut nicio legatura cu Cluj Brands Tour si nici lista de invitati nu a fost aceiasi. Cei de la Lumea Lumanarilor au invitat pe cine au dorit, CBT neavand nici o treaba in povestea acesta. Fiind evenimentul lor, au invitat pe cine au dorit. Am vrut sa precizez acest lucru, ca sa nu existe confunzii. Nu stiu alte evenimente la care te referi, dar nu au legatura cu CBT. De asemenea, sa stii ca nu e neaparat ca o companie/ brand care a participat la CBT sa te invite. Fiecare isi stabileste politica proprie de relationare cu bloggerii si nu trebuie sa te superi. Nimeni nu este invitat peste tot, si e chiar bine sa fie asa!:)
TVdece moama ce prompt e PR-ul CBT 😀 I am impressed :))
@Sigina: Ne straduim ca sa fie bine, nu sa fie rau :))
Ai dreptate cu lumanarile, chiar dau un alt aspect unei incaperi. Nu consider ca trebuie sa aiba neaparat un miros dupa parerea mea, ci doar simplul aspect al unei lumanari care arde, face ca un loc sa para mai elegant, mai linistitor… Eu una nu pot sa aprind lumanari, le colectionez de ani de zile, si am aproape 200 in momentu de fata… mi se rupe sufletu sa aprind vreuna 🙁
Dalia, si eu am facut colectie ani de zile… vreo 6-7 ani le-am tinut.. pana cand am zis wtf si le-am aprins cand ma relaxam si ma cremuiam si din astea si m-am bucurat mai mult de ele decat daca stergeam praful de pe ele. sincer acuma. doar tot poti sa cumperi