S-a scurs ceva timp de când sunt șoferiță și am adunat amintiri de la enervante la amuzante. Mă refer, ceva timp de când conduc zilnic și peste tot Pisimobilul, nu ici când. Trebuie să vă mărturisesc că mașina e partenerul meu aventurier de toate zilele, mergem împreună peste tot și am dezvoltat o afecțiune similară cu cea pentru pisica sau cățelul meu (când i-am avut). Avantajul e că nu mă îngrijorez atât de mult din pricina ei (de ce nu mănâncă, oare a băut apă? oare ce face singur acasă? oare n-a făcut vreo poznă? – și din astea), dar totuși, mă stresez puțin când ceva nu sună cum trebuie sau se aprinde câte un beculeț (c-apoi de sună sau se aprinde ceva, îi bai!). Imediat sunt cu ea la medic (adică mecanicul ei). Vai, și ce mai sufăr când e bolnăvioară și o las ”internată” la atelier! Ai zice că e un golf ca muuuulte altele, seamănă cu toate celelalte de culoarea ei, dar culmea, eu o identific de la o poștă. Când o pierd în parcarea de la Polus, îmi ridic gâtul ca girafa și mă uit. Zici că strigă – hey, aici sunt! Și mama se distrează cum n-o confund niciodată, fiindcă ei i se mai întâmplă să meargă la alte golfuri.

Aventuri în trafic. Viața de junglă (a se citi centrul Clujului) te călește în așa hal, încât înveți să te strecori prin aglomerație în scurt timp. Că n-ai ce face, ori te adaptezi, ori ieși din centru și ajungi la destinație joi la vară. Primul avantaj de blondă e că, atunci când vreau să ies din parcare și sunt văzută, primesc prioritate :D. Mă chiar invită să ies eu, deși ei au tot dreptul să meargă înainte. Dar nu întotdeauna viața de blondă-n trafic e ușoară. Faptul că sunt mulți țărănoi la volan nu mă încântă și mai ales când e câte o mașină plină de proletari zemoși zâmbind tâmp. Sau când vreun șofer de troleu/buz ține morțiș să mă țină în spatele lui pe Moților, ocupând prima bandă și un sfert din banda a2a ostentativ (eu cu dublă continuă în stânga și un trafic din sens opus de mama focului), fiindcă a văzut că vin cu elan. Asta în condițiile în care urma stația și n-avea ce căuta și pe banda mea. I-am dat peste nas, da nu vă zic cum că nu-i voie în public. Nu sunt agresivă la volan, dar nu suport nesimțirea. De altfel, sunt pașnică și răbdătoare, aștept după taxiurile cărora li se dă jos clientul, după șoferii străini de oraș și debusolați sau după cei disperați să treacă de pe banda 3 pe 1 în condiții de bară la bară. Și mai am răbdare și cu unele femei la volan, de care, de obicei, păstrez o distanță rezonabilă, că uneori ai impresia că au pensula de blush în mână, nu volanul.

Parchează cine are unde. Deliciul de fiecare zi sunt parcările. În condițiile în care în centrul aglomerat ne descurcăm ca-n junglă – cine prinde primul o parcare sau cine e norocosul să-l prindă pe altul plecând – căci loc liber nu găsești decât seara, am fost nevoită să învăț să-mi îndes Pisimobilul și-n gaură de șarpe. Chit că eu plătesc parcare la Primărie, lucru care mă nevrozează frecvent. Uneori ard benzină în jurul casei și câte 30 de minute fără rezultat. Îmi plătește Primăria benzina arsă pentru căutarea locului meu de parcare plătit, dar neasigurat? Nu, ”abonamentul” e un fel de mită pt ăștia cu amenzi-parcări, să mi-o lase în pace, la altceva nu mă ajută. Și de voie, de nevoie, sunt as la parcări laterale. Dar asta nu știu șoferii simpatici care, stând la stop, de fiecare dată când parchez, se uită și zâmbesc după ce am terminat și am îndreptat volanul. Pariu că se uitau să vadă dacă reușesc din 3-4 manevre? Îmi amintesc și acum când doi tipi cu un Peugeot micuț râvneau la gaura de șarpe găsită cu greu, în care îmi îndesam buburuza. ”Nu-ți încape acolo”, zice unul din ei, sfătos, bine intenționat. ”Mersi, da încape.” i-am răspuns politicos. Și a încăput. Iar șirul privirilor compătimitoare la parcările mele nu se vor opri aici și mă vor amuza în continuare când îi văd pornind de la stop cu buza umflată.

Nu mai contenesc cu laudele, dar aici facem PR, nu vorbim cum mi-am rupt aripioara de protecție & stuff :)) Glumesc, dacă vă plac genul acesta de postări, din viața de zi cu zi, let me know. To be continued cu Wishlist sau Scrisoare către Moșu Primăria Cluj Napoca/Cons Jud, că tot vine Crăciunul =)) (Noh. nu dați ;)) )

Vezi Jurnal 2.