Ieri am făcut prăpăd cu bugetul și, pe lângă gentuța McQueen like, mi-am mai luat niște coliere superbe de vară. Unele erau reduse de la 50 la 35 lei, dar totuși, se adună 😀 … Mă bucur că le-am luat fiindcă îmi plac enorm și deja le-am purtat pe toate 3 în diverse ocazii. Hai să vi le arăt (click pe poze pt mărire):
Pe ăsta l-am luat pentru semiluna metalică mai degrabă, combinația cu plastic mi se pare nițel kitschoasă așa că am de gând să iau colții aceia jos și să fac din ei niște cercei, poate. În rest, semiluna metalică e super faină. L-am purtat totuși și așa, trebuie să ai mare grijă să nu arate cine știe cum pe tine. Dar I 😡 it.
Pe acesta îl ador, se încheie cu magnet în spate
Foarte, foarte văratic, culori super în trend, l-ați văzut la mine la gât în postul de ieri, de la plajă.
Acesta va merge excelent și la toamnă, pentru portocaliul acela ”copt”, frumos, dintre zale.
Și gentuța pe care v-am arătat-o deja:
Și ca să nu credeți că am cumpărat tot magazinul, am făcut câteva poze în Per belle donne din Sora Shopping Center dar și din Central, de la etajul 1 (lângă Caramel). Dacă vă place ceva, să știți unde căutați (eu mor după gentuțele alea dreptunghiulare, tot McQueen like, dar deja am lăsat o grămadă de bani acolo). Dacă bine ați observat, la accesorii nu-s două la fel și dacă sunt, diferă o culoare, ceva. Așa că n-o să vedeți la toată lumea pe stradă, ca și cum ți-ai lua de la un retailer mare din mall. Click pe poze pt mărire.
Comments (7)
Sunt superbe!
Pisi, cate chestii fashion ti-ai luat…
Bv!
Si multumim de pont.
😀
Manu, numa alea de sus 😀 noa, lasa, ca nu mi-am luat nimic reducerile astea decat astea si niste sandale si o rochita mango… nu invetesc in reducerile de vara too much
F tari primul si ala cu zale 😡
Koko, thanks :* acum am boala pe coliere, fac colectie deja :))
Sunt superbe toate! In Central e magazinul ? Sau il gasesc si in Sora? Mersi!
ada90, si in Sora, si in Central!