Shopping

Botine Jeffrey Campbell-like, jumătate de preț

Jurnalistul de shopping din mine nu s-a lăsat pe tânjeală și investigat variante la superbele botine JC, la un preț mai terestru. Nu de alta, dar să dau 4 milioane juma pe ele nu e tocmai o investiție cu cap. Cea cu cap a fost în bocancii Dr Martens, cu care pot alerga încoace și încolo cu treburile zilnice. La capitolul comoditate, botinele JC stau extraordinar. Sunt extrem de comode, însă totuși, de la înălțimea aceea mă cam tem să nu pic ;)) Nu le-aș putea purta de la 9 dimineața la 9 seara, cred. Dar mi le doresc, așa că am căutat variante. Ceva asemănător și drăguț am găsit pe boohoo.

Ele costă 35 de lire, unde mai pui vreo 7 lire transport, să zicem și ieși la 42 lire, echivalentul actual a 222 lei. Hm. Ce nu-mi place la ele e cusătura aceea din bot (toate botinele de acest gen pe care le-am văzut o au). În plus, nu seamănă perfect cu JC. Oricum, sunt drăguțe. O altă variantă am găsit la pantofisenzaționali, unde ieși aproximativ la același preț (adăugăm 24 lei curieratul la prețul papucilor). Aici am pus ochii pe variantele color block, care sunt, într-adevăr, senzaționale 🙂 Ce nu știu încă însă e cât sunt de comode. Neajunsul replicilor sau copiilor e că nu se ridică niciodată la calitatea originalului. Nu mă deranjează că nu sunt din piele naturală, dar m-ar deranja foarte mult să nu fie comozi cât de cât. Că sunt, totuși, 2 milioane și un pic. Acest color-block mi-a picat cu tronc și, dacă JC ar fi avut așa ceva, cred că aș fi fost în stare să dau 450 lei pe așa ceva. Sunt ca niște bomboane! În plus, merg perfect la o bluzică de-a mea, asemănătoare. Vă țin la curent.

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)