După ce am epuizat în paralel fondurile de ten Joviale si Photoready, de care am fost foarte mulțumită, am decis că vreau să mai încerc și mărci high profile. Am ales Photogenic Lumessence de la Lancome, un fond de ten ce dorește să reinventeze luminozitatea.
Descriere: Fondul de ten promite o piele întinsă, ce corectează ridurile fine și acoperă imperfecțiunile. Pigmenții produsului captează și reflectă lumina naturală (light-mastering) oferind luminozitate tenului. Promite un ten hidratat pe durata întregii zile, datorită complexului Aqua-Catch ce menține hidratarea naturală timp de 24 h, oferind pielii mai multă flexibilitate și tonifiere pe parcursul zilelor. Confort 14 h/zi. Rezultatul este un ten fin, luminos și hidratat. Conține SPF 15, cantitate 30 ml. Cost – aprox 170 lei, la Douglas.
Ce spun eu: vine într-un ambalaj cartonat exact ca și Hypnose Doll Lashes, argintiu, elegant. Sticluța de 30 ml transparentă, pompiță, exact ca orice alt fdt. Eu mi-am cumpărat cea mai deschisă nuanță, ca de obicei, 01. Chiar și așa, am încercat înainte, fiindcă nu totdeauna cea mai deschisă nuanță e și suficient de deschisă pentru mine (cum mi s-a întâmplat cu la Roche Posay, care mi-e bun doar vara, când mai prind culoare). Am pus o poză în care îl purtam deja de câteva ore, doar fixat cu pudră și blush.
Puncte forte: textură fluidă, ușoară, acoperire medie, perfect pentru tenul uscat sau normal uscat. Rezistă de dimineață până seara fără probleme, tenul arată bine după multe ore de la aplicare. L-am purtat mereu fără primer de față. Arată natural încă de la aplicare, e ca o a doua piele, se observă doar efectul de fin, de uniformitate și luminozitate. Chiar dacă nu e gros, acoperă binișor eventuale roșeți, în rest nu știu ce să vă spun, deorece nu am un ten cu probleme. Garantează 14 h de confort și eu vă pot spune că așa e.
Puncte slabe: formatul sticlei e elegant, dar se răstoarnă ușor din cauza suprafeței mici de contact cu masa. Era să îl dau jos de vreo 2 ori, așa că am renunțat să îl las la vedere și îl pun ori în sertar, ori în cutie, să nu mă risc. Mi-ar plăcea să nu aibă parfum. Are ceva parfum în compoziție și nu e nici în coada listei de ingrediente, să zici că e foarte puțin. Totuși, am încredere că este unul nealergen.
Comparație: e mai puțin cremos în comparație cu Joviale și Photoready, are textură fluidă, acoperire medie.
Personal, mă înțeleg cu acest fond de ten foarte bine, îmi place foarte mult. Recomand.
Comments (15)
Eu am de ceva timp Lancome Teint miracle si nu m-a dat pe spate. Bine, eu am si tenul gras si acest fond de ten e mai uleios de fel. Imediat cum il aplic arata superb, fixat cu putina pudra. Textura fluida de asemenea si acoprire buna. Asta ti se pare ca ramane uleios pe degete dupa ce il aplici? O sa dau si eu o fuga pana la Duglas sa-l testez, suna interesant
Daca e asa cum zici, ar trebui sa mi se potriveasca precum o manusa 🙂 am nevoie de fdt fluid, cu acoperire mare si rezistenta. Pretzuc?
Alexa, nici teint miracle e pt ten uscat, la fel si acesta, merge pe tenul uscat. cere ceva potrivit tenului tau, daca zici ca e gras. 🙂
stilistele, 171 lei, cred. nu mai stiu exact. nu are acoperire foarte mare dar cred ca ti se potriveste.
Wow pare super frumos, dar e way too pricey for my actual budget. Ce imi poti recomanda pentru un ten uscat, fara imperfectiuni deosebite, mai mult as dori uniformizare si o textura placuta? 😀
Alessandra, pt ten uscat mi se pare ca Joviale de la Ivatherm sau Photoready de la Revlon sunt geniale! Si nu-s scumpe, au formula foarte foarte buna
Merci! Am sa cer un tester de la Ivatherm, Photoready am incercat si are toate sansele sa fie my next :)) pup.
Alessandra, de la Ivatherm si cel fuild, si Joviale sunt minunate
As vrea daca poti sa imi recomanzi un fond de ten potrivit unui ten acneic cu probleme si cicatrici ramase de la acnee. Am folosit diverse produse timp de un an o pudra de la Bourjois Detox, care din pacate au inceput sa strice continutul ei 🙁 e tot mai slaba calitatea sa, am incercat acum fondul de ten Vichy Aera teint si o pudra Bourjois Healthy balance fiindca imi placeau mult produsele lor, as vrea un produs bun si la un pret accesibil, specific cel mai mult am dat pe un fond de ten crema Max Factor Miracle Touch de care am fost indragostittaaa 78 lei. Produsele sephora nu imi plac am incercat fond de ten, am baza de machiaj are prea multi parabeni pentru tenul meu deci nu o mai folosesc, de produsele lor ma feresc 🙂 Nu stiu ce sa mai folosesc si trebuia sa cer sfatul cuiva 🙁
Monica, eu iubesc fondurile de ten dermatocosmetice. Daca ti-a placut Vichy, poate iti vor placea si Ivatherm sau La Roche Posay. De asemenea, Colorstay de la Revlon pt ten gras si Photoready, tot Revlon pt ten uscat sunt super! La farmacie ar trebui sa ti se recomande ceva potrivit
Da mi-a placut Vichy doar ca nu are acoperirea pe care mi-o doream eu ,m-am gandit de cateva ori la cel de la, La Roche Posay fiindca imi place o crema de la ei …mersi ca mi-ai reamintit de el, o sa il incerc 🙂 cele de la Revlon am auzit de ele dar nu am fost macar sa le testez o sa o fac si pe asta 🙂