Nu numai pentru Rev, ci și pentru ocazii speciale (cum a fost pentru mine aceasta), am adoptat un stil vintage-pin up girl. Ador moda de inspirație vintage și, dacă ar fi să aleg, nu știu ce decadă mi s-ar potrivi mai bine. În ultima vreme am dat pe anii 50, pe care am adaptat-o la stilul meu – am ieșit în furou, cu ciorapi negri groși, mați, pantofi turnați în sclipici, bolero lucios, în ton cu furoul, exagerat de multe perle la gât :), bucle 50s inspired, machiaj inspirat din burlesc …și mănușile, my love… am vreo câteva perechi.
Dacă nu m-aș îmbrăca așa , aș cocheta cu o ținută mai… neconvențională pentru astfel de ocazii, care are în compoziție colanți din imitație de piele, lucioși, leopard sau de altfel, numai spectaculoși să fie.
Ca să închei, a fost un an destul de bun atât pentru mine, cât și pentru mulți dintre cei pe care îi cunosc. Sper că și pentru voi, pentru fiecare în parte! Anul acesta am făcut mulți pași importanți: am dat la a treia facultate, la Nutriție și dietetică, lucru pe care prietenele de vârsta mea mi-au mărturisit că nu l-ar face. Nu e ușor, din cauză că prioritățile mele s-au schimbat și timpul nu mai e așa generos ca la 20 de ani. Dar o fac din pasiune. Am lansat un produs revoluționar, Eyelash Enhancer, sub marca înregistrată Sigina. Mulțumesc lui L pentru tot suportul! Deja încep să răsară feedback-urile pozitive, ceea ce e un cadou minunat pentru mine. Încă mai reușesc să fac față provocărilor de la servici :)) – trustul Transilvania Media Group. Și mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot. Sănătate să fie, vă aștept cu drag să mă vizitați și în noul an, nu înainte de a-mi spune care a fost cel mai important lucru care vi s-a întâmplat/l-ați făcut în 2011! Sunt curioasă :*
Comments (4)
Cat de tare e poza, imi place maxim!!! Cat de sexi e Ioana si ce-mi plac pantofiorii!!
Sunteti amandoua frumoase, va pup!
La multi ani Sigina!
cool photo!!! la multi ani!!!
La multi ani, Siginutza!:*
:*