Nu ştiu câte dintre voi vă amintiţi foarte clar de Favorit şi Obsesie de pe vremea lui Ceaşcă. Eu una îmi amintesc, fiindcă de cum am început să merg singurică am început să cochetez cu toate cosmeticele mamei – creme, farduri, rujuri, spray-uri, cu papucii cu toc (numai cei care sunau 🙂 ). Ei, cam acolo m-am oprit cu spray-urile Farmec.
Acu ceva vreme am primit newsletterul Farmec cu o informaţie ce mi-a stârnit curiozitatea. Zicea aşa:
“Ultima modernizare a deodorantelor Obsesie a adus cu sine prelungirea duratei de acţiune a deodorantelor de la 24 la 48 de ore si introducerea complexului Rar-Epil, care încetineşte creşterea părului în zona axilară, reducând, în timp, frecvenţa epilărilor. Deodorantele Obsesie nu conţin clorhidrat de aluminiu, fiind astfel alegerea ideală pentru persoanele care caută soluţii mai naturale de protecţie împotriva mirosului neplăcut de transpiraţie. În acest moment, gama conţine 5 sortimente, diferenţiate la nivel de parfum. Cel mai vândut sortiment este Obsesie Chypre.”
Normal că beauty-curioasa din mine s-a dus şi şi-a luat. Mie nu mi-a plăcut prea mult Chypre, ci Obsesie Lovely. Dacă e să ne uităm la flacon, e cam micuţ. Culorile folosite sunt însă drăguţe, al meu e mov. Îl folosesc deja de ceva timp şi nu pot să spun mare lucru în privinţa încetinirii creşterii părului în zona axială. Cred că la asta mai mult ajută acest produs. Iniţial aveam mari reţineri în privinţa eficienţei sale, mă aşteptam să se simtă mirosul de transpiraţie destul de repede, nemulţumitor de repede, chiar 🙂 Dar am avut o surpriză plăcută, dacă te dai dimineaţa ţine toată ziua. Dar nu până a doua zi dimineaţa (ţinând cont că trebuie să faci duş în fiecare dimineaţă). Mie, peste noapte, mi se pare că nu face faţă. Deci nu cred că ţine nici 24, darămite 48 de ore. Plus că nu ştiu cine stă 48 de ore nespălată să testeze.
Miroase … tare 🙂 Plăcut, dar tare. Aş prefera ca şi Farmec să scoată deodorante mai puţin parfumate şi… iar mă întorc la Dove, care îmi place sub orice formă. N-am avut probleme cu pulverizatorul la Obsesie decât o dată, când cred că presiunea era de vină. În rest e ok, am avut o surpriză plăcută. Încercaţi-l, costă sub 10 lei.
Comments (7)
Vai ce mult imi placea acel deo in formula lui veche.Pup!
Si eu sunt de acord cu tine, chiar e multumitor deo asta, inainte nu foloseam ptr ca variantele incercate la colega de banca erau prea puturoase la parfum, mi se pareau asa dulci si gretoase (colega folosea vreo 2 tipuri de obsesie), acum am mirosit intr-un supermarket varianta verde si mi-a placut mult, ii sunt prietena de vreo 2 luni, desi mic flaconul tine destul de mult, la mine persista cam 5 ore.
Astept sa vad efectul cu diminuarea firului de par dar per ansamblu sunt multumita de miros, de rezistenta.
Andreea Varga, eu nu imi mai amintesc cum mirosea, insa imi amintesc cum arata
vai, eu aveam o obsesie pentru deodorantul obsesie :)) imi placea la nebunie cand eram copil, il rugam pe tata sa mi-l cumpere 😛 cred ca o sa incerc noile parfumuri, am inteles de la doamna Jofi ca au mirosuri f placute si noi
zaineasca, si eu sunt curioasa de parfumuri 🙂
m ar interesa acest deodorant. ai cumva si lista cu ingrediente? pls
alabalaportocala, ma uit sa vad si iti spun