Lifestyle Shopping

(FOTO) Vizita la showroom-ul H&M #Bucureşti


După cum unii ştiţi deja, ieri am avut onoarea să fiu invitată la H&M Bucureşti, pentru a vedea în premieră o parte din colecţia de toamnă-iarnă ce urmează să intre în magazine începând cu luna noiembrie a acestui an. Implicit, şi în magazinul ce se va deschide pe 15 septembrie la Cluj. Şi la Timişoara.

Cheltuielile “Press trip”-ului au fost suportate în întregime de către H&M. Împreună cu Laci de la stilmasculin.ro şi colege de la alte publicaţii din Cluj decât citynews.ro :), am călătorit dus întos cu avionul – o joacă de copii să faci mai puţin de o oră pe o distanţă aşa mare. Am fost impresionată de primire, de la aeroport am fost duşi de către Andrada direct la showroom-ul H&M, unde accesul este restricţionat, fiind disponibil pentru protocoale, din câte mi-am dat seama, şi şedinţe foto.

Showroom-ul H&M de la Bucureşti trezeşte sentimentul unui dressing elegant, pe care şi l-ar dori orice fashionista. O încăpere mare, luminoasă, cu haine înşirate pe umeraşe, încălţăminte şi accesorii aşezate estetic e încălzită de prezenţa unor canapele, a unei măsuţe şi a unui LCD pe perete, ce dau impresia unei camere private a unei domnişoare, doamne, sau domn. Totul e alb, pentru ca hainele să fie scoase în evidenţă. Ne-a întâmpinat o parte din managementul H&M, Laura Sinca Marketing şi PR H&M pe ţară, Diana Tofan, care are (din punctul meu de vedere) cea mai frumoasă activitate de acolo, fashion manager, dacă bine ţin minte. Ea ne-a povestit despre colecţii. Vreau să vă spun că biroul ei este showroom-ul, deci închipuiţi-vă ;)) Apoi am cunoscut-o pe Dana Mocanu, Account Manager la agenţia 2Active PR, colaboratoare cu H&M. Prezenţe foarte plăcute, drăguţe şi profi în acelaşi timp. M-am simţit foarte bine.N-am plecat cu mâna goală: o mapă de presă interesantă de lecturat, care iese din tiparul a ceea ce cunosc a fi mapă de presă, adică boring. Totuşi, parcă cel mai interesant lucru din mapa de presă este H&M Fashion Card-ul, cu 130 de lei cadou. Abia aştept să-l “rad”.

Un notebook, cataloagele B şi F pentru toamnă iarnă, revista H&M, un CD şi…

cardul 🙂

 

Văzutul nemaivăzut, din culise!

Fustiţa gogoşar a fost prima care mi-a luat ochii când am intrat în showroom. Perlele de la gâtul celuilalt manechin mi se par că scot din banal ţinuta.

 

Colecţia pentru copii începe într-o carte de poveşti frumoasă, pe bază de ilustraţii. Personajele din cartea de poveşti se regăsesc şi pe hainele de copii.

"Un guler tricotat voluminos sau o parka simplă peste un costum clasic adaugă atitudine, un blazer în
două culori peste o cămaşă albă dă o notă modernă, iar o geacă de puf într-o nuanţă lucioasă este o
alternativă minunată la paltonul clasic – chiar şi pentru ieşitul în oraş. Accesoriile sunt perfecte pentru
definirea stilului: de pildă mănuşile pentru şofat, cureaua sau cizmele din piele de culoarea coniacului, o
cravată îngustă sau o pălărie." - H&M report

Nu scăpăm de UGG-uri 🙂 Cu blaniţă, dar tot UGG 🙂 I love the bag.

Pe acest model de cizme am pus ochii, pe maro cred că ar arăta mult mai bine. Cine nu ştie să-şi confecţioneze turban – îl găseşte la H&M. În sfârşit, se împacă moda şi sănătatea – ne acoperim urechile la iarnă.

Plic supradimensionat, săndăluţe ce merg încă în această toamnă, pe culoare speficică.

Se poartă cravatele croşetate la bărbaţi – n-aveţi idee ce bine arată! Stilmasculin.ro vă poate îndruma mai bine în acest sens.

 

Laura Sinca, în toiul conversaţiei 🙂 Mai jos, Andreea, Laura şi Kristina, fetele de la alte ziare clujene o ascultă cu interes 🙂 În picioare, Dana Mocanu de la 2active pr 🙂 În poza de la începutul postului e Diana Tofan, “ca la ea acasă” în biroul său. 😉

Noile mele achiziţii h&m? Soon 🙂

P.S. Click pe poze pentru mărire, îmi cer scuze că unele sunt mai mari, însă am stat o mulţime de timp pe acest post şi timpul nu-mi mai permite. 🙂


 

 

 

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)

Comments (18)

  • Excelent. Abia astept sa le vad in magazin, sa le pipai, sa le incerc si sa le iau acasa. UGG-urile din blanita mi se par maxime. Esti norocoasa pt ca ai avut aceatsa oportunitate Sigina.:) Bravo

  • Lavi, mie mi-a venit sa iau acasa toate gablonturile, mai ales. Stai sa vezi ce inele beton mi-am luat… maine probabil ca azi inca sunt prea obosita

  • Abia astept sa le vad! 😀 I’m a huge H&M fan.:P

  • Lasa ca ti-ai luat destule gablonturi.

  • Cat de norocoasa trebuie sa fii?!! Te invidiez de mooooor! Felicitari!

  • Laci :)) nu-s destule niciodata ;)) au fost asa, de pofta 😛

  • ce ciuda mi-e!!!! 🙂

  • Liana, n-ai de ce, daca esti din Cluj, o sa poti merge din 15 la magazin in iulius 🙂

  • Foarte tare experienta draga Sig!
    Te invidiez!
    😉

  • Emanuel, tu o sa ai succes mai mult ca sigur. Mi-as fi dorit sa te vad la H&M in Cluj, dar asta e, succes la ce faci acolo, ca frumos faci 😀

  • sigur ti-ai facut o idee deja..au preturi mai bune decat bershka, pull and bear, stradivarius. & co?

  • Liana, nu au preturi mai mari de Inditexurile. Pe alocuri as spune ca chiar mult mai mici. Si mai mult, am vazut ca au promotii interesante de-a lungul sezonului. sper sa fie si la noi

  • pe locuri, fiti gata, start! abia astept..eu si jumatatea feminina din cluj!

  • Iti multumesc pentru gandurile frumoase! Bafta sa ai si tu in tot ceea ce faci si ne-auzim de la Bucale…Sa mai treci pe la magazin ca mai sunt inca 2 saptamani aici!
    Poop ya!

  • Emanuel, vin, din pacate mi s-a terminat concediul 🙂