Prima oară când am auzit de ochelarii fără dioptrii a fost acu vreo 11 ani, când tocmai intrasem la liceu. Avea o colegă şi credeam că sunt pe bune. Apoi ne-a zis care era şmecheria. Cred că pe atunci se găseau la tarabele cu ochelari, mi-am pierdut interesul şi nu i-am mai urmărit.
Dar văzându-i la C&A taman sub ochelarii de soare, am fost tentată să încerc şi eu o pereche. Un model mi s-a părut chiar drăguţ, în genul “secretarei sexy” şi îmi place cum îmi stă cu ei. Numai cu părul prins 😛
Şi dacă tot suntem la mocuţa mea, în ultimele săptămâni am preferat un singur stil de makeup, fiindcă e rapid şi frumos: pin up style adaptat la mine. Am fost tot pe fugă în ultimele săptămâni şi aveam nevoie de ceva drăguţ care să fie gata în 5 minute. Tuş de ochi negru pentru eternii mei cat eyes, rimel, blush şi ruj roşu, neapărat. Uneori şi cu fdt şi pudră pentru fixare da nu neapărat. Pentru pleoape am folosit primer, mie nu îmi ţine tuşul “gol” datorită formei ochiului. Musai primer de pleoape. Cu conturatul sprâncenelor fiţi blânde, nu obişnuiam să le fac şi tot exersez, sper ca într-o zi să iasă şi alea cum trebuie sau să fiu pensată din nou în aşa fel încât să nu mai simt nevoia să le conturez.
😀
Revenind la ochelari, vă plac ochelarii fake? Celor care nu purtaţi ochelari deloc, of course. Pe mine m-a pălit brusc şi dintr-o dată şi îmi plac mult, nici nu ştiu încă unde să apar cu ei să nu se şocheze lumea ;))
Comments (24)
singurul lucru penru care nu-mi plac modelul asta de ochelari, e pentru ca multi dintre cei/cele care-i poarta n-ar fi purtat daca ar fi avut nevoie de ochelari. In rest imi plac mai mult cei fake care arata “normal” decat cei fake hipster. Eu am unii ciudati luati dintr-un magazin chinezesc, cu pietre, dar n-au lentila deloc 😛
Iti vin foarte bine!Sunt foarte de efect!
😀
Si machiajul la fel…
arata superrrr!
Pe mine m-a apucat dragul de unghii scurte si rosii:))))))))))))) Eu care nu foloseam altceva in afara de lac transparent. Mi-s asa de dragi. Extremista alegere totusi…nu crezi?
iti vin de vis ochelarii; eu nu port, am o pereche pentru protectie calculator, dar cu aia numa pe-acasa ma vede…cine ma vede :))
si machiajul iti vine de vis, pisi, mai ales daca bagi si o freza Brigitte. Ai grija la sprancene, sunt putin prea inchise si lucrul asta de regula imbatraneste. Mi se pare ca si blushul e putin prea inchis pentru culoarea pielii tale- poate din cauza pozei??
anyway, cu ochelarii inainte!
Luthelo, foarte bine, se poarta rosul foarte mult. la ce te referi prin extremist? 🙂
Manu, thank you 😛 ;))
Stilistele, hm, si ai mei au filtru UV… or fi buni si pt calc? nu stiu ce au in lentila cei de protectie…
U r veri secsi cu ochelari :*:*:*
Diana musumesc, mai stiu eu pe cineva siecsi foc 😛
iti vin ft bine, am si eu o colega cu ochelari fake,ii poarta mandra everywhere:)) toti ne-am socat cand am vazut-o cu ei prima oara dar acum ne-am obisnuit:P
ceva nu se potriveste si este faptul ca ai tenul ff deschis si parul fff blond pt culoarea prea inchisa a sprancenelor . 2 nuante mai deschise ar fi mai bn 😛
ali, true, dar nu stiu cum sa le creionez sa nu iasa asa inchise. 🙂
cum e viata asta, fiecare isi doreste ce nu are 🙂
eu trebuie sa port ochelari de vedere si am ales lentilele, din comoditate.
e frumos asa sa ai o rama simpatica, sa iti incadreze fata etc etc dar nu mai e deloc placut dupa ce ii porti 12 ore si iti fac semne pe nas, ori trebuie sa ai grija la orice miscare sa nu ii spargi, nu poti sa faci un sport linistit etc
ce sa zic, usor socant sa vezi ca unii aleg exact lucrul de care tu incerci cu mari eforturi sa fugi. bizara treaba 😀
Alexandra, asa e, nu mi-as dori sa port ochelari 🙂 dar sunt buni asa de purtat de efect cateva ore ;))
Mie imi plac aia preppy 😡
Buna! Legat de ce spuneai mai sus….cei pentru calculator au tratament antireflex…sau cei carora li se inchide lentila la lumina puternica, in cazul in kre ai probleme cu asta… Eu port ochelari de cand ma stiu, am 20 de ani si sper ca in curand sa scap de ei. Si mie mi se pare ciudat ca unii poarta ochelari fake dar daca ar avea pbeme adevarate n-ar purta ochelari… Si legat de lentilele astea fara dioptrii si fara nimic…si grija sa nu fie dintr-un plastic sau ceva ptr ca iti pot afecta vederea…acelasi lucru si cu ochelarii de soare cumparati din magazin si nu dntr-o optica…sunt doar lentile colorate care nu protejeaza ochii cu adevarat pentru ca nu au filtru uv . Te-am pupat! O zi buna!:*
Koko, erau si de aia dar mie imi stau groaznic 😛
Ioana, e vorba de o schimbare de look, nu ca mi-as dori sa port ochelari, doamne fereste. Oricum nu cred ca ii voi purta prea des… cat despre ochelarii de soare si eu sunt de acord ca trebuie cumparati de la o optica, insa daca vad in magazine ochelari ok care nu au dioptrii nedorite cand ma uit prin ei, iau.
Am si eu o intrebare, desi nu are legatura cu ochelarii tai :).
Spune-mi si mie ce tus de pleoape folosesti, caci sunt in cautare disperata dupa un tus de pleoape care sa nu se intinda sau sa crape (am pleoapele cazute, iar creionul de ochi nu e intotdeauna prietenul meu).
PS: mie-mi place rama de la ochelari, tin minte in liceu cand au inceput sa se poarte genul asta de ochelari, vroiam si eu sa am ochelari si culmea, putin timp mai tarziu mi-am dat seama ca trebuie sa port ochelari. Asa ca am fost fericita un timp (imi placea sa port ochelarii) pana m-am saturat de ei si vroiam alta rama :))
ela, e un tus ieftin de la eyeslipsface.com.ro, e bunicel, insa nici la mine nu tine fara primer de pleoape. vezi ca tot elf are asa ceva. 🙂
Ce faini sunt, trebuie sa-mi iau si eu o pereche de undeva, sa vad si eu cum imi sta cu ochelari!:))
Anda, s-ar putea sa fie si in alte mag decat C&A, eu nu m-am uitat in mod expres dupa ei 🙂 :*
Mie imi plac. Dovada ca mi-am luat si eu niste ochelari foarte draguti de la o optica medicala, cu dioptrii zero si filtru special pentru computer. Ii port din cand in cand cand simt nevoia sa fiu interesanta. Cat despre ai tai… buna alegere! In sfarsit ceva clasic, nu numai waifarrer clear lens de care ne-am saturat cu totii. Iti stau minunat!
Cristina, fac ce fac si se leaga tot chestii clasice de mainile mele ;)) thank u :*
Eu, din pacate, de vreo cateva luni, a trebuit sa-mi fac ochelari de vedere (din cauza statului la calculator peste 8 ore jobul..mi-a afectat vederea :(), si am ales un model in genul celui de mai sus. Imi place si mie mult.