Review

Ce SPF foloseşti?

Cu toate că nu sunt prea prietenă cu soarele, tot trebuie să mă expun puţin pentru sănătate. Dimineaţa sau spre apus, avem nevoie de expunere la soare, cca. 20 minute. Apoi, pe stradă ne întâlnim cu soarele la orice oră din zi. Deci cu atât mai mult avem nevoie de protecţie.

La 20 de ani şi până, hai, pe la 25, nu prea realizezi cât e de important să îţi protejezi pielea. Dar de la o vârstă, semnele îmbătrânirii încep să se vadă cu o repeziciune ieşită din comun. Aşa că cel mai bine e să începi să foloseşti factor de protecţie din timp. Eu folosesc SPF de la 30 în sus vara, la cremele de plajă, iar în lunile de primăvară şi toamnă calde, cum a fost şi primăvara trecută, folosesc cremă cu protecţie mai mică pe post de cremă de corp. Chiar dacă nu mă duc la plajă.

Tu ce SPF foloseşti şi de ce? Răspunsul cel mai interesant primeşte 4 mostre de protecţie solară SPF 50+  Iwostin. Le trimit eu, întrebare deschisă până mâine dimineaţă la ora 10.00.

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)

Comments (17)

  • Eu folosesc SPF 30 pt ca am peste 25 de ani si incepand de anul acesta nu imi mai pasa asa mult de bronzul acela intens ca dupa un sejur de 10 zile la mare ci imi pasa mai mult de imbatranirea tenului, care va fi oricum mai rapida decat a mamelor noastre…. Nu vreau decat ca si la iarna sa am un ten frumos si nu vreau sa ma stresez cu fraze de genul: uite inca un rid… Nu conteaza ce mananci, nu conteaza ca pierzi noptile, ca fumezi, ca esti stresat, deshidratat etc… Nimic in lumea asta nu ne imbatraneste mai tare ca soarele… Uitati un clip care pe mine m-a impresionat foarte tare : http://www.youtube.com/watch?v=MQlJ3vOp6nI
    E superb…cat adevar are in el..
    Va urez o vara frumoasa si o protectie cat mai buna 😉

  • Ma bucur ca ai facut acesta postare… chiar ma gandeam zilele trecute sa scriu pe blog si eu despre protectia solara si cat de neglijat cred eu ca este acest aspect! Sunt total impotriva solarului si a expunerii inconstiente la soare si mi se pare foarte trist cum isi risca unele fete sanatatea pentru o culoare ciocolatie! Eu fac plaja doar intre 8:00 si 11:00 si dupa ora 17:00 si doar cu protectie solara! Folosesc FPS 25 sau 30 si incerc sa folosesc creme hidratante cu FPS si atunci cand nu fac plaja. Mai mult, caut si produse pt par si buze tot cu FPS, mai ales vara 🙂

  • am relizat importanta protectiei solare acum cativa ani cand in urma unui accident am suferit arsuri de gradul 2 si 2/3 pe brate.medicul mi-a indicat crema SPF 50+ ca sa nu fac cancer de pielea, zona aceea fiind mult mai sensibila asa ca DA,folosesc crema cu protectia si o recomand , ce naiba e asa de greu sa te dai cu ea inainte sa iesi din casa , macar pe zonele neacoperite de haine???pe restul corpului folosesc emuslie sau crema cu SPF 20-30 sub forma de emulsie pt plaja.Daca nu aveam la indemna ceva special post expunere, foloseam orice crema hidratanta gen Nivea sau daca nu ceva cu extracte naturale care sa calmeze si sa ajute la regenerarea pielii ( lotiune cu aloe vera sau unt de corp cu shea sau cacao)

  • Buna Sigina,
    eu pana in acest an am folosit creme cu protectie doar la plaja, am avut ceva experiente neplacuta cu soarele si m-am invatat minte, o sa folosesc de anul acesta de la 30 in sus iar pe timpul verii m-am “multumit” doar cu fondul de ten care avea un spf mic, vazand cat de nocive sunt razele solare incepand din aceasta primavara am folosit o crema de fata Avene cu SPF 20 dar acum ca soarele este din ce in ce mai puternic o sa folosesc protectie chiar si la oras, in drum spre job, am noroc ca nu ma prea expun in timpul zilei. Madalina

  • am uitat sa-ti zic ca imi place mult make-up-ul din poza, ft fresh si plin de viata :d

  • Folosesc Bioderma Photoderm SPF 50( de la 19 ani..acum am 21). De cand am fost prima oara la mare am zis ca nu mai ies din casa fara SPF :))

    P.S. Am gasit blogul tau de o vreme si am luat arhiva la rand 🙂
    Felicitari

  • Eu folosesc spf 30 pe perioada verii, pentru ca dermatologul mi-a spus ca acesta este factorul de prot indicat, si in general folosesc fond de ten si crema cu factor de protectie.Mi se pare foarte important sa ne protejam de razele UV pentru ca acestea provoaca imbatranire prematura si am vazut persoane care la 35 de ani aratau cu 10 ani mai batrane tocmai pentru ca nu si-au protejat tenul de efectele razelor UV.Mie imi este teama de imbatranire,de ridurile premature,de cancerul de piele, si prefer sa ma protejez tot timpul,fie iarna,fie vara.Si am citit ca lotiunea cu spf o poti folosi si pe par adaugand putina lotiune intr-un recipient cu apa si pulverizand pe par.Vreau sa mai adaug pentru cine nu stie,ca lotiunea se aplica cu 30 de minute inainte de a sta la plaja si se reaplica dupa fiecare intrare in apa sau daca transpiram.Chiar daca folosim lotiune cu factor de protectie,asta nu inseamna ca trebuie sa stam la soare intre orele 12-17,pentru ca toate stim ca sunt orele in care soarele este foarte periculos.Pe alunite eu aplic tot timpul crema,cum observ ca se duce crema,o reaplic.Chiar ma bucur ca ai postat pe blog despre sub acesta,sper ca toata lumea sa invete sa se protejeze si sa invatam sa avem grija de noi.Te pup!

  • Acum ca a venit vara mi se pare si mai important sa folosesc SPF.Nu vreau sa am pielea imbatranita iar la 30 de ani sa arat ca o fosila.Pana acum 3-4 ani nu mi se parea asa de important sa folosesc o crema cu protectie, insa am vazut la Tv un reportaj care m-a socat.De atunci am devenit “fetita cuminte”:D.

  • Landa, multumesc, sper ca iti place si te mai astept 🙂

  • tacaciu cristina, untul de cacao are spf natural 🙂

  • Eu folosesc SPF 25-30 pentru ca, desi am pielea foarte alba, vreau sa ma bronzez, asa ca ma supun unor riscuri 🙁

  • Neata :*
    Da, am citit despre untul de cacao si factorul natural de protectie, doar ca posturile respective mentionau faptul ca nivelul e in jur de 6, prea pic pt a fi folosit ca protectie adecvata asa ca eu raman la post-expunere:) Am gasit totusi un aricol,pacat ca nu l-am salvat, care prezenta o reteta home-made cu unt de cacao, ulei de catina si alte ingrediente care aduceau SPF-ul in jur de 15-18 which is ok….acum nu stiu cat de adevarate sau stiintinfice erau acele combinatii de ingredinte deci raman deocamdata la lotiunea clasica si ma documentez intre timp:))

  • Servus,
    vara folosesc produse cu SPF 30 (la plaja folosesc pentru fata SPF 50) deoarece am pielea alba, sensibila si iarna cu un SPF mai scazut dar nu renunt deloc la el. De aceea tot timpul anului sunt alba ca branza, dar nu imi pasa si imi port cu mandrie picioarele albe 🙂

  • Salut,
    Eu am pielea foarte deschisa la culoare, sunt blonda si nu ma inteleg deloc cu soarele. De altfel nici nu-mi pare rau, nu ma dau in vant dupa bronzuri si cu atat mai putin solare. Am 20 de ani … 21 peste vreo 2 saptamani… si ma preocupa aspectul pielii mele, mai ales ca soarele a devenit foarte agresiv in ultimii ani. Nu merg la plaja, decat involuntar… cand merg pe strada sau la iarba verde. Am patit-o de 1 mai, cand era inca racoare afara si m-a prins soarele un pic pe maini si pe fata si m-au usturat 3 zile dupa.. Plus ca nu ma recunosteam la ce mocutza rosie aveam… Urmarea? Folosesc SPF 50 zilnicc pentru fata si un pic mai mic pentru corp. De ce? Ma simt safe in fata soarelui si stiu ca n-o sa ajung sa-mi para rau peste vreo 10-15 ani ca imi cumparam o gramada de tampenii, dar nu am investit intr-o crema cu SPF ridicat… Mai stii ce preturi or sa aiba operatiile estetice atunci? Why risk it?

  • Precious Boutique, trimite-mi datele tale, nume si adresa completa pe sigina at sigina.com 🙂

    Va multumesc fetelor pentru parerile voastre, va astept cu comentarii si la viitoarele posturi despre protectia solara, cine stie 🙂 :* :*

  • eu folosesc SPF 50 pentru fata si 30 pentru corp. indiferent de cat de bronzata sunt ( ma innegresc cu viteza luminii). Daca ai pielea deja bronzata intens nu inseamna ca nu te poti arde….

  • SPF 50 toata vara,pe plaja, ca e pielea alba si nu suporta si in plus, eu URASC bronzul, ma vreau alba , cat mai translucida ! Pt fata dau cu SPF 30 de la Roche Posay, peste moisturizingul zilnic.