Am primit un pacheţel de cosmetice cadou, iar fardul acesta era printre ele. E o cutiuţă neagră, elegantă, cu numele Korff pe ea şi imprimat şi în unul din farduri.
Sunt patru nuanţe de maro, foarte frumuşele, au şi bureţel aplicator – l-am folosit, nu îmi mai place să folosesc bureţele. Arată cam bine ca să fie no name, nu am mai auzit niciodată de KORFF aşa că m-am apucat de gugălit să văd, am găsit că e făcut de Instituto Ganassini, Italia, dar nicio părere despre şi nici fardul meu nu l-am văzut, deci habar nu am.
Las deoparte căutările pe net şi trec la review. Sunt destul de pigmentate, aşa, de nota 9 aş zice, dacă îţi vâri buricul degetelor în ele şi apoi le ştergi se duce, dar tot rămâne pigment. Oricum, testul suprem – am făcut tae bo machiată cu el. Bine, nu e vară şi nu transpir aşa tare, dar totuşi, un fard mediocru nu rezistă la sport. Acesta a rezistat fără să se adune, fără primer. Trebuie să îl încerc şi cu primer. Sunt mulţumită de el, am avut o supriză plăcută. Deocamdată nu are nimic ce să îmi displacă, atât că nu toate nuanţele alea merg bine cu tenul meu alb, fără un make-up de la a-z.
Nu are listă de ingrediente. Am încercat să îi dezlipesc rotundul cu datele puţintele de pe fund, dar nicio şansă, nu-s acolo. În afară de institut, scrie că e nr. 03, nuanţa probabil, cântăreşte 6 g şi e valabil 12 luni de la deschidere (nicio grijă, o să ţină mai mult 😀 ).
Voi aţi mai auzit de produsele KORFF? Ce ştiţi de ele?
Sus aveţi poză cu bliţ şi fără bliţ la farduri, mai jos swatches numai cu bliţ, că aşa e filmul 😀 Dar într-o poză îs fardurile întinse, în alta nu.
Comments (6)
draguta, ombretti inseamna farduri pentru pleoape 🙂 nuanta e nr 3 probabil.
@soare, mersi. habar nu am italiana, nicio boaba si nu seamana cu spaniola AT ALL. 🙂
nici nu sti cat de curioasa sunt sa vad o fotografie cu toooooooooooooooate produsele tale de machiaj.toate la un loc.nu cred ca incap intr-o singura poza.faci?(te rog)
Uhhh, arata super!:X
gylda, fac una din zilele astea. nu sunt chiaaar asa multe… @anda, da, numai ca la pielea mea alba, ala inchis nu prea pusca… 🙁 numa cu blush si ale ale
Buna Sigina, am si eu fardul acesta, pe nuante de mov si roz si imi place foarte mult. E de calitate foarte buna, nu se aduna pe pleoape si nu irita. Nu m-a dezamagit niciodata. Pacat ca nu se extind si in restul Europei