Nu sunteţi pudice, nu? 🙂 Mi-am găsit protectoarele de slip, 58 de bucăţi, de la Carefree la pacheţel promoţional cu o.b. Super. Pentru mine, o super combinaţie. Au fost vreo 13 lei, la Real. Bunicele preţuri la Real, nu ştiu pe la voi, dar la noi unii îl numesc hipermarketul săracilor (nu zău?). Oare cine se poate plânge că are prea mulţi bani? Mai ales noi, iubitoarele de beauty, fashion şi lifestyle, suntem mereu “sărace” că niciodată nu putem să ne luăm tot ce vrem, hehe! Am I right?
Să revenim la protectoarele de slip. Din punctul meu de vedere, marca asta e cea mai convenabilă. Văd că acestea pe care le-am luat acum nu se pot adapta şi la tanga (nu-i stres, se adaptează forţat), dar de obicei, erau adaptabile, şi pt chilot normal şi pentru tanga. Marca cea mai convenabilă, din hipermarketuri, mă refer.
Fiindcă dacă e să spun care sunt absorbantele şi protectoarele mele preferate, acelea sunt Lady Anion. Nu cele din România, care se rup bucăţele când le dezlipeşti de chiloţel, ci alea aduse din ţări vestice, ştiţi voi cum stă treaba. Am făcut demult ceva review, vezi related posts. Acelea sunt super, naturale, sănătoase. Păcat că pentru noi scad din calitate.
Voi ce protectoare de slip folosiţi, ce marcă vă place? Aţi încercat Lady Anion?
Comments (10)
Interesant! Eu folosesc Discreet cu miros fresh si se adapteaza destul de bine pe tanga. 🙂
Dia hmmm, cred ca am folosit si eu Discreet, sunt ok. Da eu-s nostalgică după nişte Lady Anion de calitate…
Lady Anion n-am incercat niciodata, dar daca zici ca astea aduse pentru noi sunt de proasta calitate nu prea ma tenteaza. :))
excuse me? Hypermarketul saracilor? De ce?! Se da ceva pe gratis? sau doar pentru ca e magazinul cu ‘preturi fara egal’ ?:)) N-am mai auzit de asta pana acum si nu inteleg de unde pana unde…
eu am auzit din cateva directii, probabila ca-i in iris, no idea. mie imi place sa fac shopping acolo.
Mie mi se pare mai scumpisor decat Auchan, supermarketul asta chiar il regret! L-am vizitat si pe cel din Cluj, am gasit cateva chestii faine la preturi decente si au si niste cornuri dementiale!
Auchan? o, da 🙂 Auchan are cea mai buna brutarie din Cluj, parerea mea. Hmm.. o sa fac un post ca-s curioasa cine ce prefera 😀 Bine ca mi-ai dat ideea.
Hm..nu stiu cum se intampla la voi, dar eu de fiecare data cand port protej slip, incep sa am mancarimi si disconfort dupa vreo 2 ore 🙁
atunci ar trebui sa incerci de alea bio, din bumbac organic, netratat chimic, ca astea is tratate chimic… amu daca se rup si is fragile cand le desprinzi asta e… 🙂