Lifestyle

Advance Techniques, protecţie my ass, de la Avon – review

N-am înţeles niciodată dacă un protector pentru păr, împotriva căldurii, chiar îşi face treaba. Asta fiindcă nu văd niciodată nicio diferenţă, atât că mi-e părul mai sârmos după el.

Nici spray-ul de la Avon nu face excepţie, poate să scrie pe el orice. Şi el se laudă aşa:

“Conţine o formulă de Creatină îmbogăţită cu polimeri avansaţi tehnologic.” Şi într-o frază, o tonă de tâmpenii legate de traducere – nu pot să nu mă leg de asta. Creatina e un nume propriu, de ce e scris cu literă mare? Grea traducerea din engleză, indeed. “Polimeri avansaţi tehnologic”? E o personificare chiar haioasă. Să trecem peste, că oricum noi, muritorii de rând, nu ştim cum anume protejează părul creatina şi polimerii de căldura plăcii, ondulatorului etc. Şi nici în ce proporţie. Ni se serveşte doar promisiunea că “o face”.

Am senzaţia că îl folosesc degeaba, am avut toată bunăvoinţa, însă pe lângă că nu simt că părul meu ar fi mai protejat, îl şi face foarte aspru. Şi s-a dus efectul balsamului meu mirobolant cu clătire şi al celui spray, fără clătire, după ce am aplicat minunea asta.

Eu zic că sunt pierdere de bani protectoarele astea. Dar o să-l folosesc până îl termin, apoi o să îmi hidratez părul şi o să îl îngrijesc cum cred eu că e mai eficient, dar nu cu aşa ceva. Cel puţin, până nu mi se explică şi demonstrează cum funcţionează. C-aşa-s eu.

A, bineînţeles, n-are lista de ingrediente pe spate. Cum să ocupe spaţiul dedicat hieroglifelor slave cu nişte detalii lipsite de importnţă, cum ar fi compoziţia?

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)

Comments (8)

  • Si eu am ajuns la concluzia ca mai tare mi se aspreste parul de la un spray asemanator de la Gerovital. La inceput aveam senzatia ca imi disciplineaza parul, dar acum imi simt varfurile foarte aspre si altceva n-am schimbat…

  • nu stiu ce sa zic. eu vreau sa vad o demonstratie pe cuticula, sa m convinga ca nu e un produs degeaba.. si il folosesc. daca nu, nu, hidratezi foarte parul la spalare si ai grija sa pui cat mai putin fierbinte pe el si arividerci 🙂

  • Vezi ca ar trebui eticheta de pe spate sa se dezlipeasca in 2 pentru ingrediente…
    Si da, de la Avon, pentru par, uleiurile mi se par folositoare si balsamul leave in sau cel clasic cu migdale and stuff de la Naturals…

  • Mie mi-a placut produsul. L-am avut de 3 ori.:)
    Moony are dreptate, trebuie sa se dezlipeasca ala si pe a doua eticheta scrie.
    pup.

  • @Anda, @MooNy, multumesc de luminare, nici nu ma gandeam ca sunt acolo. smecherii. 🙂

  • @Anda, eu sunt blonda decolorata, deci mie imi tre ceva super forte. al meu paar e oricum aspru de la natura, deci n-am nevoie sa imi faca un produs asa ceva. 😛

  • si eu folosesc serul hidratant termoprotector de la Gerovital si am observat diferenta 😀 dupa ce l-am indreptat cu placa, a ramas foarte frumos si stralucitor… inainte sa-l am, s-a tocat tot la varfuri ultima data cand l-am indreptat 🙁 (am tuns partea tocata intre timp)

  • mno, produse si produse..