Lifestyle

Relax&Tone, între mit şi realitate. Sau puturoşenie şi realism

Într-unul din rarele momente în care mai poposesc la televizor, am dat pe teleshopping ca să văd ce-au mai născocit, deoarece am nevoie de un storcător de fructe şi legume bun, dar, aţi ghicit, n-am chef să mă învârt pe la electrocasnice fără să fiu informată, deoarece ultimele două Philips-uri ale noastre şi-au dat duhul cu brio după câteva luni de (ne)folosire (zilnică), aşa cum mi s-a năzărit acum că vreau.

Nu am dat peste vreo lungă reclamă despre ce mă interesa, dar am dat peste minunatul, inegalabilul, superpotentul, miraculosul, performantul şi deosebit de practicul Relax&Tone. Acesta este un aparat de vibromasaj despre care cei de pe top-shop spun că, pentru doar 199 lei (plus transport):

  • Scapaţi de celulită.
  • Obţineti o siluetă de invidiat.
  • Vă relaxaţi muşchii obosiţi.
  • Neteziţi şi reconfortaţi pielea.
  • Eliminaţi durerea de gât şi spate.
  • · Reconturaţi zonele cu probleme.

Prima mea asociere a fost cu Cellules, pe care am vrut sa mi-l comand, dar după ce am văzut părerile de pe forumuri şi experienţa unei prietene, m-am răzgândit. Am abonament la masaj, dar guess what, mi-e lene să mă duc, în plus, îmi trebuie ceva care să îmi scutească mâinile şi unghiile de efortul de a băga crema anticelulitică în piele după fiecare duş.

Bineînţeles că nu mă impresionează reclama, însă mă gândesc că acest aparat poate înlocui efortul depus de mine pentru masaj manual. În niciun caz nu cred că poate înlocui un masaj manual făcut de un profesionist.

Cât despre slăbire, aceasta este exact ceea ce vor să audă puturoşii şi oamenii comozi care cândva încercau să slăbească stând la TV cu centura Ab tronic pe ei, mâncând chipsuri. Personal cred că, dacă aparatul are o putere suficient de mare încât să producă vibraţiile de care ai nevoie, s-ar putea să dea rezultate numai în combinaţie cu o dietă echilibrată, consum suficient de apă, folosirea de produse anticelulită şi obligatoriu mişcare. Nu vă amăgiţi, pentru un corp frumos şi armonios trebuie să transpiri mult, nu dai cu un aparaţel şi gata! Minune de corp! Dar pentru a mişca reţinerile de apă din ţesuturi şi celulita, ar putea fi un micuţ ajutor. Are 10 zile de testare, poate îl comand şi vă spun. De asemenea, la unele persoane s-ar putea să dea rezultate, la altele nu, cu toată dieta ţinută. Până la urmă, sportul este sfânt. Relax&Tone poate fi complementul, dar nu baza. La fel ca altele de genul (mai proaste sau bunicele).

Mno, las că vă zic eu…

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)