Lifestyle

Liner Express – Maybelline

Sunt o mare împătimită a tuşului de ochi, după cum probabil v-aţi dat seama. Folosesc tuşul la aproape fiecare machiaj pe care mi-l fac, de aceea, în aprox. 10 ani, am testat ceva produse. Am avut neplăcerea să fac şi alergie la unele şi să mi se înroşească pleoapa. Din păcate, asta a fost demult şi nu îmi mai amintesc marca. Ultimul tuş pe care l-am folosit însă este de la o firmă pe care am ponegrit-o mai demult pentru un produs nereuşit.

Acum însă, veşti bune pentru Maybelline. Este a a doua oară când mi se termină tuşul de ochi Liner Express, de care am fost mulţumită şi probabil că îl voi mai cumpăra. Firma pretinde că tuşul are o culoare intensă – adevărat şi o rezistenţă incredibilă în timp – fără exagerări, adevărat, durează în timp. Mai spune şi că se usucă imediat după aplicare – şi aceasta este adevărat, nu trebuie să aştepţi un secol până se usucă şi din acest motiv nici nu te murdăreşti. Pensuliţa de aplicare este foarte comodă, nici rigidă, nici moale; eu evit pensuliţele lungi şi moi care pot să fugă pe pleoapă şi să strice linia. Nu are miros, din fericire, şi, ceea ce e mai important, nu irită pielea de pe pleoapă, chiar dacă îl folosiţi zilnic.

Vi-l recomand cu încredere, costă în jur de 25 de lei.

Beauty blogger. Mainly. Lifestyle and fashion posts, also. :)

Comments (3)

  • Asa e, si eu il folosesc de cand l’am vazut si incercat la tine 😛 Si nu mai renunt la el.

  • enjoy it 🙂 si eu o sa mai iau, dar vreau sa mai testez si altele 🙂